Poliția Română este adesea asociată cu ordine, disciplină și aplicarea fermă a legii. Dar, dincolo de uniformă și proceduri, există oameni care aduc un plus de empatie și apropiere față de cetățeni.

Un expert în limbaj non-verbal a analizat gesturile și mimica lui Trump la întâlnirea cu Putin din Alaska și a explicat că, la început, președintele SUA a transmis „prietenie, amiciţie şi apropiere”, iar la sfârșit, la conferința de presă comună, dezamăgire.