Manageri ai spitalelor bucureştene au făcut un apel la populaţie să colaboreze şi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului, atrăgând atenţia că există o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 internaţi, iar situaţia este extrem de gravă.
Printre măsurile şi acţiunile de sănătate publică care trebuie respectate în ziua votării la alegerile locale din 27 septembrie se numără purtarea obligatorie a măştii de protecţie care să acopere nasul şi gura, precum şi dezinfectarea la intrarea şi ulterior ieşirea din secţie.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că numărul participanţilor la un eveniment de familie organizat în aer liber nu este limitat, cu respectarea măsurilor de protecţie, dar dacă evenimentul are loc în spaţii închise doar 16 persoane pot participa.