Care români pot primi un salariu minim de 2.380 € lunar? Unde lucrează și ce trebuie să facă pentru acești bani? Munca nu depășește 40 de ore pe săptămână.
Care români pot primi un salariu minim de 2.380 € lunar? Unde lucrează și ce trebuie să facă pentru acești bani? Munca nu depășește 40 de ore pe săptămână.
Michelin face angajări în România. Câţi salariaţi vor avea în plus francezii? Ce stat pierde. Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 miliarde euro, dă un nou avantaj României.
A fugit din Afganistan, dar a găsit iadul în Regatul Unit. Scăpat din țara natală intrată pe mâna talibanilor, un tânăr și familia sa sunt dezamăgiți de viața din orașul în care locuiesc, din cauza unui motiv asemănător celui pentru care au ales să plece din Afganistan.
Românii pot câștiga salariu de 10.000 de euro pe lună într-o țară din Europa, într-un domeniu în care și în țara noastră este nevoie mare de oameni. Însă, salarariul oferit de străini este mai mare.
Premierul britanic Keir Starmer a declarat joi că doreşte să ia noi măsuri pentru a combate fumatul, care, conform presei, includ interzicerea acestui obicei pe terasele restaurantelor şi în grădinile puburilor, relatează AFP.
Rata de detectare a cancerului a crescut la 66%, cu această metodă revoluţionară. Specialiștii din Anglia au reușit să obțină cu AI o rată de depistare a cancerului mai bună.
Descoperirea incredibilă făcută de un copil de 12 ani, când își plimba câinele. Obiectul a devenit piesă de muzeu.
Cum a ajuns un român să fie ucis în timp ce livra colete. Se afla la muncă în Marea Britanie. Ce a pățit și cine i-a luat viața?