„Sute” de membri ai forţelor de securitate, care s-au retras în zona aeroportului din Kunduz, după căderea oraşului - situat în nord-estul Afganistanului- în weekend, s-au predat miercuri talibanilor, a declarat pentru AFP un consilier local.
Talibanii au cucerit duminică capitalele provinciilor nordice Kunduz şi Sar-e-Pol, care se adaugă altor două capitale regionale preluate în această săptămână, primele care au căzut în mâinile insurgenţilor de la începutul fazei finale a retragerii trupelor străine în luna mai.