InfoCons Protecția Consumatorilor a comparat prețurile „Coșului Minim” de alimente, alcătuit din ulei, zahăr, făină, mălai, și orez, din septembrie 2025 și septembrie 2026 și a calculat cu cât s-a scumpit acesta într-un an.

Un studiu comparativ realizat de InfoCons arată că 8 din 10 creme de plajă ascund substanțe chimice dăunătoare, că una din șase estre contrafăcută și că multe „mint” în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF).
11 noi alerte au fost emise prin Sistemul de alertă rapidă european, astfel încît numărul atenționărilor de măști de protecție neconforme a ajuns la 92, anunță organizația InfoCons.
Asociaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons, prin Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare și periculoase, atrage atenția la o serie de măști de protecție periculoase, care sunt achiziționate în special în această perioadă.