După ce Ceaușescu a decis că România are nevoie vehicule care să nu depindă de piese de import, inginerii români au „inventat”, la începutul anilor 1980, un motor turbo-diesel V8 pentru camioanele DAC. Un proprietar arată că, la -20 grade, faci focul sub el ca să pornească.
Mulți se întreabă, probabil, de ce se punea foc sub camioane și se folosea feștila în epoca Ceaușescu. Se mai pune și acum, însă, în cazul unor temperaturi negative extreme. „Tehnica” de pornire la rece are legătură cu uleiul de motor de slabă calitate și motorina proastă.