Se împlinesc trei ani de când o mare doamnă a teatrului românesc s-a stins din viață, însă puțini știu suferința prin care a trecut aceasta de-a lungul vieții și după moartea unui om drag.
Una dintre cele mai iubite actriţe de comedie de la noi a trecut, în ultimii ani ai vieții, prin moment triste. A fost nevoită să se mute la Piatra Neamţ, după ce a pierdut casa din București. „O prietenă de familie a ştiut să ne escrocheze îngrozitor”, a povestit ea.
Îndrăgită de o ţară întreagă pentru rolurile jucate și pentru ceea ce era dincolo de scenă și de reflectoare, Draga Olteanu Matei a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane! A fost înmormântată alături de soțul ei, în Piatra Neamț.
Era internată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, unde a fost adusă vinerea trecută, în stare gravă, după ce a suferit o hemoragie digestivă severă. A fost necesară tranfuzia de sânge. Pe tot parcursul manevrelor iniţiale, actriţa a fost conştientă şi a comunicat cu medicii.
Actriţa Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.