În februarie 2020, administrația Trump a încheiat, la Doha, un acord de pace cu talibanii. În baza acestui acord, noua administrație, democrată, de la Casa Albă a programat retragerea din Afganistan.
În februarie 2020, administrația Trump a încheiat, la Doha, un acord de pace cu talibanii. În baza acestui acord, noua administrație, democrată, de la Casa Albă a programat retragerea din Afganistan.
Jucătoarea cehă Petra Kvitova (10 WTA) a câştigat la Doha al doilea său titlu în Qatar, după cel obţinut în 2018, învingând-o clar în două seturi, 6-2, 6-1, pe Garbine Muguruza, din Spania, locul 16 în ierarhia mondială, duminică în finală.
Qatar-ul a transmis miercuri că 'regretă' examenele ginecologice forţate la care au fost supuse mai multe femei pe aeroportul din Doha, un scandal ce a provocat furie în Australia.
Scrimera română Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) a câştigat, duminică, proba individuală feminină din cadrul Cupei Mondiale de spadă de la Doha (Qatar), după ce a învins-o în finală pe italianca Mara Navarria, cu 15-9, conform Agerpres.