Liderii celor două partide analizează variantele de guvern pe care le vor prezenta președintelui Klaus Iohannis.
Liderii celor două partide analizează variantele de guvern pe care le vor prezenta președintelui Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, luni, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, a informat Cotroceniul.
Preşedintele Klaus Iohannis convoacă joi partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui alt premier, după ce Cabinetul propus de Dacian Cioloş nu a primit votul de încredere al Parlamentului.
Premierul Florin Cîţu a declarat luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că PNL a spus foarte clar că în acest moment nu are o majoritate şi nu poate avansa o propunere pentru postul de premier.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat naţiunii că au loc "consultări" vizând găsirea unei soluţii politice care să garanteze "pacea şi stabilitatea" în ţară, transmit Reuters şi AFP.
Asistentul președintelui rus pe politică externă, Iuri Ușakov, care s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, i-a sugerat acestuia să meargă la Washington pentru consultări, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat pe preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.
Coaliția formată din PNL, USR-PLUS și UDMR a desemnat prin protocol persoanele care vor ocupa funcțiile de premier, președinte al Senatului și președinte al Camerei Deputaților. Și funcțiile executive s-au cam împărțit, deși încă neoficial. Urmează pașii președintelui.