Secretarul general al Institutului de Studii Financiare (ISF), Cătălin Câmpeanu, atrage atenţia asupra unui paradox, care ţine de educaţia financiară: avem tendinţa să ne asigurăm mai întâi maşina, apoi şi viaţa.

O elevă a fost eliminată din BAC, pentru tentativă de fraudă. Cu ce au prins-o supraveghetorii? Conform regulamentului, candidaţii eliminaţi pentru tentativă de fraudă nu mai pot susţine examenul de Bacalaureat timp de două sesiuni consecutive.
Circulația tronitelor și bicicletelor electrice urmează a fi reglementată.
Echipamentul dublului campion mondial şi european de înot David Popovici, scos la licitaţie în cadrul unei acţiuni caritabile, a adunat în mai puţin de o lună donaţii de peste 40.000 de euro.