Valentin Popa a precizat că la nivelul părinţilor şi elevilor există mentalitatea conform căreia tânărul trebuie să termine şi o facultate, iar pentru asta, calea cea mai bună ar fi liceul teoretic. „Avem învăţământ obligatoriu. Toţi elevii care termină clasa a opta trebuie să ajungă în clasa a noua. Undeva. Analizăm în fiecare an situaţia liceelor care nu au o rată bună de succes la Bacalaureat. Nu ne propunem să le închidem sub nicio formă. Trebuie să încercăm să motivăm profesorii, să motivăm elevii pentru a învăţa mai bine. Mai bine să avem elevul la şcoală, să stea în clasă, decât să închidem şcolile şi să îl lăsăm afară. Admiterea în clasa a noua se face după medie. Este foarte important ca elevii să rămână în sistemul de educaţie. Nu avem voie să îi uităm undeva sau să nu îi admitem undeva”, a declarat ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă pe tema prezentării raportului de bilanţ la şase luni de mandat.
Ministrul Educaţiei a adăugat că în Minister a existat la un moment dat discuţia de a limita numărul de locuri la liceele teoretice pentru a-i redirecţiona pe elevi către învăţământul profesional, pentru că vor fi curând salarii mult mai mari pentru astfel de meserii care se învaţă în şcolile profesionale decât pentru posturile unde se cer studii superioare. Întrebat cum motivează MEN elevii să înveţe având în vedere că profesorii se plâng că uneori nu au cu cine să ţină orele, Valentin Popa a susținut că prin burse. Valentin opa a precizat că sunt, însă, cereri foarte mari de suplimentare a locurilor în învăţământul profesional şi că „foarte curând” salariile pentru meseriile învăţate în şcolile profesionale vor fi mult mai mari decât cele pentru posturile unde se cer studii superioare.
„Într-adevăr, astăzi au suficiente locuri pentru a alege un liceu profesional sau învăţământul dual. În România, şi la nivelul elevilor, şi la nivelul părinţilor, există o mentalitate, că toată lumea trebuie să ajungă la facultate şi sigur că se gândesc că o cale este liceul teoretic. Dar să ştiţi că am remarcat şi am foarte multe semnale din ţară, că şi profesorii şi elevii au început să înţeleagă că meseria este de aur şi avem din ce în ce mai multe solicitări pentru creşterea numărului de locuri în şcolile profesionale”, a declarat Valentin Popa.
De asemenea, ministrul a subliniat că Ministerul Educaţiei nu poate forţa un elev să aleagă un anumit tip de liceu. „Nu putem forţa copiii să se ducă într-un liceu sau în alt liceu. În această privinţă pot să vă mărturisesc că la Consiliul Consultării s-a discutat şi problema de a limita, prin hotărâre de Guvern, numărul de locuri în liceele teoretice. Nu cred că suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Dar am constatat cu această ocazie că avem aproximativ 50 la sută dintre elevi în clase din licee profesionale şi tehnice, inclusiv dual. Or, 50 la sută – 50 la sută nu este tocmai un lucru rău. Nu poate fi pus în categoria eşec. Cât ne propunem să avem? Este ok”, a declarat ministrul Educației.