Marcel Boloș, ministru propus la cercetare: inginer și economist cu doctorat. Este și preot

DE Alex Darvari | Actualizat: 27.01.2022 - 14:10
Marcel Boloș, ministru propus la cercetare: inginer și electronist, cu doctorat. Este și preot

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, este propunerea PNL pentru ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

SHARE

Marcel Ioan Boloş s-a născut la 1 aprilie 1968.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea (1993-1997), Facultatea de Electrotehnică şi Informatică (1992-1997), studii de master în Managementul Instituţiilor Financiar-Bancare (1997-1999) şi studii doctorale cu teza: "Bugetul şi contabilitatea comunităţilor locale între starea actuală şi posibilităţi de modernizare" la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest, Timişoara (2000-2005).

Pe lângă pasiunea sa pentru contabilitate – finanțe, pe lângă studiile aprofundate în domeniu, care l-au recomandat ca director al Agenției de Dezvoltare Regională de Nord-Vest, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării și la cel al Transporturilor, dar și ministru, Marcel Boloș este și preot misionar ortodox, scrie cluj24.ro

Şi-a început activitatea didactică în 1999, ca asistent universitar în domeniul "Finanţele întreprinderii" la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea (1999-2001). A parcurs treptele de lector universitar doctor (2001-2008), conferenţiar universitar doctor (2008-2015), apoi profesor universitar doctor (de la 1 octombrie 2015) la catedra de Finanţe Contabilitate din cadrul centrului universitar amintit.

În iunie 2017, a obţinut certificatul de Abilitare în domeniul Finanţe, cu teza "Utilizarea Inteligenţei Computaţionale în Domeniul Fondurilor Structurale şi a Finanţelor", Academia de Studii Economice Bucureşti, afiliere: Şcoala doctorală de Finanţe, Universitatea Oradea, conform sursei citate.

Cariera sa profesională include poziţiile de: inspector - Serviciul de Relaţii cu Publicul, Primăria Municipiului Oradea (1993-1997), şef birou la Primăria Municipiului Oradea (1997-1998), contabil-şef - Direcţia Imobiliară din cadrul Primăriei Municipiului Oradea (1998-2000), director economic în cadrul Administraţiei Patrimoniului Imobiliar - Consiliul Local Oradea (2005-2008), director executiv - Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Primăria Municipiului Oradea (2008-2012), secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (2012-2013), director general, coordonatorul Autorităţii de Management POST şi al Direcţiei Generale Management şi Strategii din Ministerul Transporturilor (2013-noiembrie 2015), secretar de stat în Ministerul Transporturilor (noiembrie 2015-ianuarie 2017), director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest (din ianuarie 2017), potrivit sursei citate.

A fost ministru al Fondurilor Europene (4 nov. 2019-23 dec. 2020) în cadrul guvernului condus de Ludovic Orban.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te