miercuri 09 septembrie
EUR 5.2542 USD 4.5194
Abonează-te
Newsweek România

Ce cred românii despre introducerea uniformei obligatorii în școli? Sondaj de la INSCOP

Data publicării: 09.09.2026 • 14:00
Elevi la școală - Foto: Magnific (Imagine cu rol ilustrativ)
Elevi la școală - Foto: Magnific (Imagine cu rol ilustrativ)

INSCOP Research a publicat datele unei cercetări sociologice privind percepția românilor despre necesitatea introducerii uniformei școlare și despre nivelul de pregătire a unităților la începutul anului de învățământ.

Potrivit datelor publicate, 77% dintre români consideră că introducerea unei ținute standardizate ar reduce din gradul de discriminare. 

Ce cred românii despre introducerea uniformei obligatorii în școli? Sondaj de la INSCOP

45.3% dintre participanții la sondaj consideră că școlile din România sunt foarte bine și destul de bine pregătite pentru începerea noului an școlar (8% foarte bine pregătite și 37.3% destul de bine pregătite), în timp ce 45.5% apreciază că unitățile de învățământ sunt destul de slab sau foarte slab pregătite (25.4% destul de slab pregătite și 20.1% foarte slab pregătite). 8.5% nu știu / nu pot aprecia și 0.7% nu răspund, scrie Digi24.

Cred că școlile din România sunt bine pregătite pentru începerea noului an școlar într-o proporție mai ridicată decât restul populației: votanții PSD și AUR, persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, locuitorii din urbanul mare și angajații la stat.

Sunt de părere că școlile sunt slab pregătite pentru începerea noului an școlar într-un procent peste media eșantionului: votanții USR, tinerii între 18 și 29 de ani, locuitorii din București și din urbanul mic, angajații la privat.

77% dintre cei chestionați consideră că uniforma școlară obligatorie ar reduce discriminarea dintre elevi în foarte mare sau destul de mare măsură (52.9% în foarte mare măsură și 24.1% în destul de mare măsură). În schimb, 20.6% își exprimă dezacordul față de această măsură (8.1% sunt de acord în destul de mică măsură și 12.5% în foarte mică măsură/deloc). Non-răspunsurile însumează 2.4%.

Apreciază că uniforma obligatorie ar diminua discriminarea într-un procent mai ridicat decât restul populației: votanții PSD și AUR, femeile, persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste, cei cu educație primară și angajații la stat. Persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, cei cu nivel de educație primară sau medie, locuitorii din urbanul mare și angajații la stat sunt de părere într-o proporție mai mare decât media că uniforma școlară nu ar reduce discriminarea.

Datele au fost culese în perioada 1-7 septembrie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Mai multe articole din secțiunea Educație
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră