"Mi-am dorit să scriu despre asta de mult timp, dar am renunțat de fiecare dată, fiind o experiență destul de personală. Acum e cazul să scriu, și scriu deoarece pe lângă că am văzut o mobilizare în sensul acesta de la prietenii olimpici, există încercări precum Olimpici Asociatie pentru care mesajul meu ar putea să cântărească într-un fel. Scriu și pentru că spre deosebire de colegii mei olimpici, povestea mea nu este a unei reușite, ci un fel de combinație. E destul de mult povestea unui eșec. De asemenea, ar ajuta un share ca să ajungă la cine trebuie.
Poza de jos putea fi una cu mine medaliat la o olimpiadă internațională dacă lucrurile ar fi mers altfel sau dacă aș fi avut șansa. Nu COVID-ul mi-a luat șansa, ci Ministerul. Poate nu m-aș fi calificat, poate nu am muncit destul, poate nu aveam talentul, dar acum nu am nici șansa, și sunt mulți, mulți ca și mine.
Am început să mă pregătesc la astronomie în clasa a 9a, mai serios. De aici deja mesajul meu ar trebui să sune pentru cei care nu sunt olimpici în principal la materii de genul mate, fizică, info, ci la materii la care e mult de muncă singur. Astronomia de asemenea e o materie la care (spre deosebire de mate, info, etc), olimpiada națională e cam singurul concurs la care chiar poți să te afirmi. Exact așa, am început să mă pregătesc aproape singur, cu ceva ajutor de la profesorul de fizică, pentru a participa la olimpiadă. În clasa a 9a nu am avut mare succes.
În clasa a 10-a deja lucram mai mult, și am început să fiu mai încrezător, visul unei internaționale conturându-se din ce în ce mai puternic. Vedeam deja știri despre olimpici, și mă uitam la ei cu toată admirația din lume. Long story short, în a 10a m-am calificat la olimpiada națională, care a fost o experiență foarte marcantă pentru mine, din mai multe motive. În primul rând, am cunoscut toți oamenii pe care îi văzusem doar la știri, și nu numai că i-am cunoscut, ba chiar am devenit prieteni. Zilele de olimpiadă au fost, se poate, cele mai frumoase din viața mea, fiindcă în acele zile am fost alături de oamenii dintr-o țară întreagă care aveau aceeași pasiuni ca și mine, oameni așaa frumoși, precum Daria Hărăbor, Grosu Teodor, Alexandru Vatamanu, Alexandru Ghișa din Alba, Rareș Grozăvescu, sau Ariana Vlad, Cayuss Mihaitoaia, David Turturean, Paul-Florin Rebenciuc, Vlad Rosca, Ioana Stelea și muuulți alții pe care mi-ar lua mult să îi pomenesc aici, și pe care îi apreciez maxim. Asta după ce județul meu era aproape pustiu de o așa comunitate, în condițiile în care am făcut tot drumul aproape singur. Am avut conversații geniale cu oameni mai mari decât mine, de la care am avut de învățat, mersi Iuliu Cuceu, m-ai ajutat chiar dacă nu știai asta. Oameni cu care mai păstrez legătura și azi.
De asemenea, am amintiri atât de frumoase de la pregătiri, care, în mod evident, au fost mult mai multe decât olimpiada propriu-zisă. Pregătirile se desfășoară aproape continuu, și în urma lor mi-am făcut prieteni pe viață, precum Ian Gherman. Am simțit că sunt parte a unei echipe, echipa județului meu, alături de toți oamenii ”faini”, ca la Cluj, Andrei Potfalean, Cimpean Flavia, sau cei cu care nu am mai avut șansa să merg, dar care își doreau la fel de mult Mihai Lazar, Flopi Budiu, și muuuulți alții. De ce le-ați luat lor, și mie, șansa să mai participăm? Fiindcă suntem în clasa a 12-a. Ar fi fost ultimul nostru an.
Revenind la povestea mea, concursul în sine nu a mers bine pentru mine în clasa a 10-a, și a fost o mare dezamăgire pentru mine. M-am întors acasă cu o mențiune inutilă. Și uite așa, am continuat cu speranțe de o internațională, probabil cel mai mare vis ”profesional” al meu. Să intru în lotul României ar fi fost cea mai mare bucurie pentru mine, fiindcă mi-ar fi demonstrat că pot să fac bine ce îmi place cel mai mult. Că sunt la nivelul elevilor pe care îi vedeam la știri. Că merit respectul lor, și al profesorilor pe care la rându-mi îi respect maxim. Mi-aș fi dorit să pot să le arăt oamenilor care mi-au discreditat pasiunea până acum că sunt capabil să fac performanță. Să pot să le arăt oamenilor care m-au susținut că reușesc. Să îmi creez un viitor, fiindcă olimpiada deschide uși.
Unde lovește cel mai tare acum decizia Ministerului? În elevii de clasele a 11-a, pentru care un rezultat la olimpiadă putea să îi califice pentru cele mai mari facultăți din lume, cel puțin să îi ia în considerare. În elevii de clasa a 12-a care mai vor să reușească pe ultima sută de metri, din ambiții personale, sau poate tot pentru o facultate. În clasa a 11-a mi s-a luat deja șansa de a participa, după trei ani de muncă, iar acum mi se ia șansa de a-mi împlini visul, de a-mi demonstra că pot, și de a termina liceul cu un rezultat care să-mi aducă mulțumire.
Pentru o olimpiadă se lucrează mult. Foarte mult. Din toată viața mea, cele mai productive perioade au fost cele de dinaintea olimpiadelor, perioade de care îmi amintesc cu drag, în care mă culcam la 10 obosit și la 5 dimineața mă apucam din nou de lucru. Și tot așa, pentru luni întregi chiar (zic așa pentru că sigur sunt care au lucrat mult mai mult decât mine)
Le mulțumesc și profesorilor care m-au ajutat în parcursul meu, în special domnului Huber Stefan, doamnei Gina Marcu, lui Dragoiu Raul și îmi cer scuze că nu le-am împlinit așteptările. Le mulțumesc și profesorilor mei de la școală, care m-au lăsat să mă pregătesc și m-au susținut tot timpul, iar eu nu le-am dat niciun rezultat înapoi. Rămân totuși și cu amintiri frumoase, cu toți oamenii pe care i-am cunoscut, cu orele de pregătire ATÂT de frumoase, și cu pasiunea mea pe care nu o las, în ciuda eșecurilor ”olimpice”. Am învățat multe. Numai gânduri bune și fie ca Ministerul să își revizuiască decizia".
