Concedieri masive la operatorul celei mai mari rețele de plăți din lume. 2.600 de oameni pleacă acasă. De ce?
Operatorul celei mai mari reţele de plăţi din lume, va elimina aproximativ 2.600 de locuri de muncă, echivalentul a circa 7% din numărul total al angajaţilor. Concedierile vin pe fondul utilizării inteligenţei artificiale.
Cele mai multe posturi desfiinţate la Visa sunt din departamentele de tehnologie şi dezvoltare de produse, iar angajaţii afectaţi vor fi informaţi începând de marţi şi vor primi sprijin pentru perioada de tranziţie.
La sfârşitul ultimului exerciţiu financiar, vor rămâne 34.100 de angajaţi.
Concedieri masive la operatorul celei mai mari rețele de plăți din lume. 2.600 de oameni pleacă acasă. De ce?
Directorul general Ryan McInerney a afirmat că inteligenţa artificială contribuie la transformarea modului în care se desfăşoară activitatea în cadrul companiei şi accelerează procesul de reorganizare.
Potrivit unei surse apropiate situaţiei, utilizarea AI a avut un rol important în decizia de reducere a personalului, însă nu a fost singurul factor care a stat la baza restructurării.
Concedierile reflectă o tendinţă mai amplă din sectoarele financiar şi tehnologic, unde tot mai multe companii folosesc inteligenţa artificială pentru automatizarea activităţilor tehnice şi reducerea costurilor.
Investițiile, direcționate către noi domenii de creştere
Visa intenţionează să investească mai mult în segmente considerate strategice, printre care serviciile destinate clienţilor cu venituri ridicate, plăţile transfrontaliere, transferurile între companii, monedele stabile (stablecoins) şi extinderea pe noi pieţe.
Compania urmează să publice rezultatele financiare trimestriale după închiderea şedinţei bursiere de marţi, investitorii urmărind dacă restructurarea va contribui la îmbunătăţirea performanţelor financiare pe termen lung, scrie news.ro.