marți 31 martie
Abonează-te
Newsweek România

Virgil Popescu: Prosumatorii au devenit al doilea mare producător de energie din România

Data publicării: 31.03.2026 • 14:50
Virgil Popescu - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Virgil Popescu - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu afirmă că peste 300.000 de români produc energie, fiind vorba, anual, de aproximativ 4,4 TWh, astfel că prosumatorii sunt al doilea mare producător de energie din România.

El adaugă însă că prosumatorii nu beneficiază de suficientă susţinere. „Statul ar trebui să fie mai activ, să vină cu scheme de sprijin pentru a creşte gradul de stocaj, iar prosumatorii să îşi instaleze baterii. Totodată, să adopte o reglementare prietenoasă pentru comunităţile de energie”, adaugă el.

Virgil Popescu: Prosumatorii au devenit al doilea mare producător de energie din România

„Prosumatorii au devenit al doilea mare producător de energie din România! Este o veste bună, mai ales în actualul context geopolitic, care creează premisele unei crize a energiei pe termen lung. Peste 300.000 de români produc deja energie, cu investiţii de peste 2,2 miliarde de euro şi o producţie anuală de aproximativ 4,4 TWh”, a arătat Virgil Popescu, marţi, într-o postare pe Facebook, conform News.ro.

El a atras atenţia însă că prosumatorii nu au destulă susţinere.

„Cu toate acestea, aşa cum i-am transmis comisarului european pentru Energie, prosumatorii nu au parte de suficientă susţinere! Ci, mai mult chiar, sunt sabotaţi! Hai să nu mai susţinem «băieţii deştepţi», indiferent din ce stat ar fi! Să susţinem prosumatorii! Cum? De exemplu, statul ar trebui să fie mai activ, să vină cu scheme de sprijin pentru a creşte gradul de stocaj, iar prosumatorii să îşi instaleze baterii. Totodată, să adopte o reglementare prietenoasă pentru comunităţile de energie, care sunt pilon important în noua politică energetică europeană. Îmi ofer sprijinul să lucrez cu toţi colegii mei din sistemul energetic pentru a pregăti aceste reglementări accesibile pentru susţinerea şi dezvoltarea comunităţilor energetice”, a transmis Popescu, fost ministru al Energiei.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră