VIDEO Tanc rusesc, distrus de un tanc ucrainean de la 10.000 metri. A fost nevoie de 20 proiectile
Bătălia dintre Ucraina și Rusia se poartă tanc cu tanc metru de pământ metru de pământ.
„Probabil distrugerea unui tanc rusesc de către un tanc ucranena de la cea mia mare distanță văzută vreodată. Un echipaj de tanc ucrainean T-64BV a reușit să distrugă un tanc rusesc de la o distanță de 10600 de metri folosind proiectile HE-FRAG de 125 mm. După cum s-a susținut, a fost nevoie de 20 de proiectile pentru a termina tancul”, s-a scris pe twitter.
Citește și: VIDEO Moscova blocată. Hackerii Anonymous au trimis sute de taxiuri la aceeași adresă, lângă Putin
Altfel, Rusia nu a permis accesul jurnaliştilor care însoţeau echipa de inspectori a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează vineri dpa. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a fost de acord ca jurnalişti ucraineni şi străini să însoţească membrii misiunii AIEA la centrala nucleară ocupată de ruşi din sudul Ucrainei, pentru "ca lumea să afle adevărul", a afirmat Zelenski în mesajul său video difuzat joi seara.
Citește și: Primarul își mărește salariul de la 43.000 lei la 80.000 lei/an. Localitatea se declară în faliment
Cu toate acestea, când echipa de inspectori a sosit la complexul centralei nucleare joi la prânz, ocupanţii ruşi nu le-au permis jurnaliştilor să intre în zonă, a mai spus Zelenski.
#Ukraine: What is possibly the longest tank-to-tank kill ever - a Ukrainian T-64BV tank crew reportedly managed to destroy a Russian tank from a distance of 10600 meters in indirect fire mode using 125mm HE-FRAG projectiles. As claimed, it took 20 projectiles to finish the tank. pic.twitter.com/Rv05uTJroC
— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) August 31, 2022