Proiectul de lege are ca obiect de reglementare extinderea, până la 31 decembrie 2022, a posibilităţii acordării unei reduceri de preţ în cuantum de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, de către operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu, precum şi instituirea unui mecanism de sprijin de la bugetul de stat, de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, pentru operatorii economici care acordă această reducere.
În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii de aprobare a OUG nr. 131/2022 şi data de 31 decembrie 2022, operatorii economici autorizaţi care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice - şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. Se interzice revânzarea produselor achiziţionate în proiectului de lege.
Citește și: VIDEO Bode: Când Rusia atacă nediscriminatoriu populaţia civilă, atacă indirect ţările noastre
Deputaţii au admis, cu majoritate de voturi (210) şi o abţinere, un amendament al PSD, respins iniţial, potrivit căruia în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2022 şi data intrării în vigoare a legii de aprobare a OUG nr. 131/2022, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate.
Citește și: Actorul care a uimit Hollywood-ul. Și-a pus numele de scenă după orașul românesc unde s-a născut
În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii de aprobare a OUG nr. 131/2022 şi data de 31 decembrie 2022, operatorii economici autorizaţi care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice - şi care acordă o reducere de preţ de 0.5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. Pentru fracţiuni dintr-un litru, reducerea de preţ şi, respectiv, compensarea se vor acorda proporţional. Operatorii economici care acordă reducerea de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, beneficiază de compensarea de 0,25 lei/litru,inclusiv TVA, numai pentru cantităţile de benzină şi motorină comercializate pentru care nu a fost aplicată anterior reducerea de 0.5 lei/litru de către producător/ furnizor/ importator.
Deputatul neafiliat Ion Ştefan a criticat proiectul de lege, amintind că nu s-a dorit reducerea accizelor la carburanţi.
"Stimaţi colegi, aţi reuşit în acest an să majoraţi preţul la energie, preţul la carburanţi. Aţi venit cu această OUG care nu a oferit românilor decât o frecţie la un picior de lemn. Ceea ce a propus Partidul Forţa Dreptei prin iniţiativa legislativă înregistrată în Parlament de reducere a accizelor la carburanţi cu 50 % şi a TVA-ului de la 19 % la 5 % pentru o perioadă limitată, ar fi fost o soluţie corectă pentru menţinerea unui preţ redus la carburanţi. Faptul că dumneavoastră menţineţi un preţ ridicat la carburanţi, pentru România înseamnă numai probleme", a susţinut deputatul.
Deputatul USR Claudiu Năsui a arătat că aproape jumătate din preţul unui carburant de duce la stat, iar soluţia reducerii cu 50 de bani "este una alambicată".
"Soluţia, dacă voiam să nu mai inflamăm această creştere de preţuri şi să nu mai alimentăm nici inflaţia pe care am văzut-o în piaţă era să reducem aceste taxe. În schimb Guvernul vine şi ne zice că face o compensare şi reduce preţul cu 50 de bani. (...) Soluţia era să reducem aceste taxe care sunt foarte mari în preţul benzinei, să nu mai folosim benzina şi motorina pe post de "ANAF, ca să mai scoatem un ban din mediul privat şi din economie", a spus Năsui.
Deputatul AUR George Simion le-a arătat colegilor din majoritatea parlamentară o monedă de un ban, susţinând că "valoarea lor este mai mică".
"E vorba de Ordonanţa 50 de bani, care jumate sunt de la stat şi ăsta a fost ajutorul pentru romani. În continuare motorina, în lumea reală, în care cetăţenii plătesc combustibilul este peste 8 lei. Nu aţi rezolvat nimic, (...) pe circuitul legislativ exista şi propunerea noastră ca să se acorde facilităţi fiscale doar în momentul în care combustibilul este sub 6,5 lei. Voi vă faceţi că guvernaţi, pentru că nu veniţi cu soluţii, iar valoarea voastră este mai mică decât ce am eu în mână acum", a transmis el.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, scrie Agerpres.