Situația economică în România trebuie analizată pornind de la două condiții: a) evoluția cererii și ofertei agregate interne și externe anterior apariției pandemiei și ulterior evoluției acesteia în faza de accelerare în care ne aflăm în prezent și care produce șocuri atât pe latura cererii, cât și a ofertei.
De pildă, în decembrie 2019 – prima decadă a lunii februarie anticipam că economia României va avea o creștere a Produsului Intern Brut de 4,1% în 2020 comparativ cu anul anterior.
Acest nivel al PIB se baza pe o majorare a valorii adăugate brute în industrie cu 2,9%, comparativ cu -1,7% în 2019, de 2,5% în agricultură, silvicultură și pescuit, de 6,2% în construcții (în descreștere puternică față de 2019 când a fst de 17,5%) și de 4,2% în servicii (descreștere cu 0,2%).
Industria pare să fi avut o contribuție semnificativă la creștere, mai ales ca urmare a cererii externe, datorită revenirii peste zero a producției industriale în Germania în mai-iunie 2020, în Franța în iulie și în Italia prin toamna anului 2020, deși în ultimul caz se prognoza mari fluctuații.
În situația actuală în care există bariere administrative puternice și constrângeri în ceea ce privește circulația mărfurilor și persoanelor la nivel global, gradul de incertitudine este mai mare, iar revenirea producției industriale în cele trei țări amintite (Germania, Italia, Franța) probabil vă întârzia cu câteva luni, chiar dacă este posibil să înregistreze o creștere abruptă, precum a fost și căderea.
Separat de această analiză descriptivă se pune problema dacă pandemia cu care ne confruntăm în prezent nu cumva a accelerat o recesiune economică la capătul unui ciclu de afaceri care se anunță la un orizont de timp mediu. Este posibil.
Prin urmare, nu exclud intrarea într-o recesiune globală in viitorul apropiat, dar nu cred că pandemia covid 19 este cauza acesteia, ci catalizatorul ei, prin măsurile pe care guvernele lumii le iau în prezent din motive de necesitate.
În orice caz, criza actuală va avea consecințe în ceea ce privește investițiile străine directe în lume și apreciez că în viitor multe țări occidentale vor avea o politică de „reshoring”, adică de repatriere a capitalului industrial/productiv, ca sa evite pe viitor sincope în aprovizionare și probleme de calitate. România încă nu are o strategie în acest sens, dar va trebui să ia în considerare foarte serios politica de „reshoring”.
Este o oportunitate. De asemenea, dacă analizăm creșterea PIB pornind de la metoda cheltuielilor, în decembrie 2019 se anticipa o decelerare a consumului final în 2020, dar care tot se majora cu 4,3%, formarea brută de capital fix cu un plus de 6,8%, iar exportul 4,6% . În situația actuală, ultimele două trebuie ajustate negativ și din acest motiv este posibil ca într-un scenariu moderat să avem o decelerare a PIB între 0,4-2% sau poate mai mult.
Marja este mare, dar iau în considerare că orice estimare a evoluției PIB în acest moment este greșită, întrucât nu doar riscul, ci și incertitudinea economică este semnificativă din lipsă de informație. Există o variabilitate mare a șocurilor pe latura ofertei (de pildă absenteismul forțat de la locul de muncă, întreruperi de producție, sincope în aprovizionare), cât și pe latura cererii, în care impactul psihologic este cel mai important.
Care este contribuția celor două componente - cerere și ofertă agregata - la evoluția PIB este greu de estimat. Adică cât contează fiecare.
Ar trebui lucrat foarte mult la calculul incertitudinii economice pentru a avea o estimare cât mai aproape de realitate și a cuantifica cât mai bine deciziile politice, dar nu știu vreo țară pregatită acum pentru așa ceva.Cred că o estimare a incertitudinii economice ar porni de la modelul de stabilire a prețurilor activelor de capital pe două componente: riscul sistemic (în cazul de față pandemia și alte șocuri care se produc pe latura cererii și ofertei) și riscul specific (în funcție de volatilitatea prețurilor la stocuri pe sectoare de activitate) în raport cu care se estimează valoarea compensațiilor de care au nevoie oamenii de afaceri.
Este suficient? Nu. Doar un punct de pornire care să ne pregătească pentru viitor. Revenirea economică în România se poate face abupt sau în câteva luni. Sunt o sumă de condiții care trebuie îndeplinite nu doar la noi, ci și în zona euro, mai cu seamă în Germania, Franța și Italia care influențează exporturile noastre. Nu cred într-o recesiune economică, deși am senzația, după mesajele politice care se dau, că la nivel global parcă se dorește să se producă o recesiune cât mai repede, iar pandemia covid 19 a creat ocazia unei reașezări a modului în care se face alocarea capitalului. Am scris deja că este posibil ca fenomenul de repatriere a capitalului din țări „emergente" să se amplifice.
Cu toate acestea, nu vreau să mă pronunț categoric că se va produce o recesiune. M-am documentat și nu am observat în literatură că a existat în ultimii 150 ani vreun caz în care o recesiune economică să fie cauzată de vreo epidemie sau pandemie. Poate că acum va fi o excepție, dar nu sunt convins.
În economia internă vor fi probleme de aprovizionare și în evoluția comenzilor în industrie, precum și în structura consumului. Serviciile rămân puternic afectate. La fel, transporturile de persoane. Cele de mărfuri în mai mică măsură, cu excepția celui maritim și fluvial.
În aceste condiții, este posibil că scăderea activității economice să se vadă mai pronunțat în aprilie - mai și iunie 2020., după care să urmeze o revenire.Pe termen scurt, fiecare stat al UE va face eforturi financiare proprii foarte mari de intervenție în economie în funcție de cât își permite și în raport cu impactul pe termen scurt cu care se confruntă.
În acest context, subvențiile de la UE trebuie folosite, deși sunt ridicol de mici. Am în calcul că UE va aloca probabil 18 miliarde de euro tuturor țărilor membre, dintr-un total de 25 miliarde de euro (șapte miliarde de euro cofinanțare) prin realocarea surselor din fonduri structurale.
În cazul României, efortul bugetar va fi substanțial pentru subvenționarea sectorului privat, astfel încât să fie atenuate pierderile. Efortul financiar nu trebuie canalizat doar spre firmele de stat perdante gen CFR Marfa sau Tarom și nici pentru finanțarea șomajului tehnic.
Ar fi mai folositor ca șomajul tehnic să fie folosit cât mai puțin, deși acum se insistă pe "izolare socială" din motive de sănătate publică. Sper ca această „izolare socială" să nu fie exploatată abuziv, mai cu seamă de firme care nu sunt rentabile în condiții normale de funcționare a economiei.
Producția industrială nu trebuie să înceteze, altfel ne prăbușim. Mă aștept ca statul să realoce resursele financiare din buget pe alte capitole, dar asta înseamnă că investițiile de capital în acest an vor fi mici, întrucât există și constrângeri legate de deficitul bugetar care ne va fi influența negativ în următorii ani.
Pe de altă parte, din motive politice efortul pe latura cheltuielilor se va menține în asistența socială. In aceste condiții ar fi recomandabil să se ajusteze cheltuiala la salarii. Majorarea pensiilor de stat rămâne o bombă electorală și ar fi bine ca guvernul să se gândească la o reformă a sistemului în următorii 2 ani decât să ia decizii punctuale.
