marți 07 aprilie
EUR 5.0963 USD 4.4068
Abonează-te
Newsweek România

Textul legal neclar care era să facă toate firmele să-şi majoreze dramatic capitalul social

Data publicării: 07.04.2026 • 19:00
Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/senivpetro
Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/senivpetro
Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/bristekjegor
Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/bristekjegor

Există un text legal neclar, Legea 259/2025, care era să facă toate SRL-urile din România să-şi majoreze dramatic capitalul social actual.

Dacă îţi mesaj pe WhatsApp contabila şi te anunţă că ANAF a stabilit că trebuie să îţi măreşti capitalul social al SRL-ului de la 200 de lei, la 500 de lei, linişteşte-te.

Vei afla că costul operaţiunii presupune să-ţi faci o nouă codificare la ONRC (Oficial Naţional al Registrului Comerţului) și mărirea propriu-zisă de capital, pentru că așa stabilește legea.

Costul ar fi peste 1.200 de lei, plus taxe de 160 de lei, în total 1.360 de lei. Asta dacă nu te ajunge la 2.000 de lei sau mai mult. Este adevărat?

Textul legal neclar care era să facă toate firmele să-şi majoreze dramatic capitalul social

Da și nu. În 16 decembrie, a apărut Legea 239/2025, care a intrat în vigoare pe 18 decembrie 2025, prin publicarea în Monitorul Oficial.

Actul acesta normativ important reprezintă un pachet de măsuri fiscale de redresare și eficientizare a resurselor publice, aplicabile în mare parte de la 1 ianuarie 2026.

El modifică regulile privind cesiunea de părți sociale și introduce noi situații de inactivitate fiscală. Şi nu numai, aşa cum vom vedea în continuare.

Citeşte şi: Datorii în rate la stat. 10.000 de firme și persoane au cerut Finanțelor să-și plătească eșalonat datorile

Potrivit legii acesteia, societățile nou-înființate trebuie să aibă un capital social minim de 500 de lei, iar dacă cifra lor de afaceri depășește suma de 400.000 de lei trebuie să-şi mărească capitalul social la 5.000 de lei.

Textul actului normativ face referire la majorarea capitalului social, atenţie, doar pentru acele SRL-uri care depășesc 400.000 de lei cifră de afaceri, care trebuie să aibă capitalul social de 5.000 de lei.

Dar textul legal este atât de prost scris, încât chiar şi un expert contabil înţelege din el că orice firmă care are capitalul social mai mic de 5.000 de lei are obligația să îşi majoreze capitalul social de la 200 de lei, la 500 de lei sau chiar la 5.000 de lei, iar termenul ar fi de 2 ani.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu: situația firmelor e critică, sunt necesare urgent măsuri fiscale pentru economie

Adică până la finalul anului 2027.

Articolul VI din Legea 239/2025 stipulează la aliniatul 1 că, “de la data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea minimă a capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată se stabileşte în funcţie de nivelul cifrei de afaceri nete, raportate prin situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent, respectiv, în cazul societăţilor care au înregistrat o cifră de afaceri netă peste 400.000 de lei, valoarea minimă a capitalului social este de 5.000 lei.”

La aliniatul 2, scrie că, “în cazul societăţilor cu răspundere limitată nou-înfiinţate, valoarea minimă a capitalului social este de 500 lei”. Atenţie: nou-înfiinţate.

Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/bristekjegor
Femeie de afaceri urmărindu-şi business-ul pe laptop - Foto: Freepik/bristekjegor

În România erau, la finalul anului 2025, erau înregistrate peste 1,2 milioane de societăți cu răspundere limitată (SRL), active din punct de vedere juridic.

Surse experte au declarat pentru Newsweek România că, dincolo de aceste aliniate din articolul VI, textul este “atât de dubios scris, încât lasă să se înțeleagă că actualele societăți, care au capital social de 200 de lei, ori de 300 de lei etc., ar avea obligația să îşi majoreze capitalul social la 500 de lei.

Conform Termene.ro, “datele disponibile indicau o majoritate copleșitoare de firme mici (peste 550.000) care ar fi putut fi afectate de noile măsuri de creștere a capitalului social”. Evident, dacă ar fi fost citit eronat textul legal scris prost.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră