Scăderea ratingului SUA să fie începutul unor corecții de durată la bursă ?

DE Newsweek România | 08.08.2023 - 12:07
Scăderea ratingului SUA să fie începutul unor corecții de durată la bursă ? - Foto: IA

Piața americană a crescut fără corecții semnificative începând din luna martie și s-a apropiat cu pași repezi de maximele istorice.

SHARE

 Articol susținut de Investimental

DJIA s-a aflat la doar 4% de maxime, S&P 500 la 5%, iar Nasdaq 100 la puțin peste 6%. Dacă ne referim la piețele europene mari, precum cele de la Frankfurt sau Paris, constatăm că se tranzacționează deja în zona maximelor istorice de câteva luni bune, fără însă să le depășească concludent.

Am trecut în toată această perioadă peste momente cu impact potențial negativ major, cum a fost căderea celor 3 bănci regionale din Statele Unite și a Credit Suisse, dar piețele nu au reacționat decât pe termen foarte scurt. Inflația, dobânzile ridicate și impactul asupra sistemului financiar, teama încetinirii economice și a recesiunii, sunt teme care par uitate în acest moment. 

Locul lor a fost luat în SUA de o retorică mult mai optimistă, care include evitarea unei aterizări economice dure, o piața a forței de muncă foarte solidă care susține consumul la un nivel ridicat, perspectiva reducerilor de dobândă și accelerarea dezvoltării tehnologice și a creșterii performanțelor companiilor prin integrarea noilor tehnologii și a inteligenței artificiale.

În acest context, nu e de mirare de ce investitorii se gândesc mai degrabă la momentul când piața americană va reatinge maximele și mai puțin asupra unor potențiale scăderi în perioada următoare.

Dar istoria ne arată că perioadele de corecție sunt inevitabile chiar și pe trendurile ascendente susținute, pentru că la un moment dat apar și știri negative și marcări de profituri care conduc la inversarea cel puțin pe termen scurt a raportului între cererea și oferta de acțiuni. De altfel, nu trebuie să vedem corecțiile de piață într-o lumină nefavorabilă, ci mai degrabă ca pe o perioadă necesară de ajustări sănătoase, care preîntâmpină formarea unor bule speculative care pot afecta puternic nu doar sistemului financiar, ci și economia în ansamblu.

Dintr-o perspectivă tehnică, apropierea de maximele istorice creează premizele pentru apariția corecțiilor de preț sau cel puțin pentru o perioadă de stopare a creșterilor. De asemenea, a doua parte a verii și începutul toamnei sunt perioade tradițional predispuse unor corecții, așa cum a fost, de altfel, și anul trecut. Dar și 2007, 2008, 2011, 2015, 2016 sau 2018.

Interesant este că în 2011 corecțiile pieței americane au coincis cu discuțiile din Congres pentru ridicarea plafonului de îndatorare și au culminat pe data de 8 August cu scăderea ratingului SUA de către Standard&Poors de la AAA la AA+. În ziua anunțului, indicele DJIA a închis cu o scădere de peste 5,55%. Sună cunoscut, nu?

Anul acesta, de această dată pe 2 August, a venit rândul Fitch să reducă la AA+ ratingul SUA și parcă avem deja-vu. Totuși piața americană nu a înregistrat o scădere atât de puternică, DJIA scăzând acum cu puțin sub 1%. Panica nu a mai fost la fel de mare de această dată, chiar dacă semnalul este unul negativ pentru Statele Unite.

Cu toate acestea, evenimentul poate fi trigger-ul care poate declanșa o perioadă de corecții la bursă, pe fondul marcărilor de profit și unei lichidități mai reduse. Nu sunt excluse și alte știri proaste, pentru că nu uităm, suntem într-o perioadă cu dobânzi ridicate care pun presiune asupra economiei. Rămâne să vedem care va fi evoluția pieței americane și a celorlalte în perioada următoare, însă este cert faptul că ne așteaptă un final de vară și o toamnă cel puțin interesante.

Să-ți deschizi un cont Investimental e simplu, rapid și nu te costă nimic. Dacă încă nu ai unul, consideră ăsta semnul că ar trebui să o faci.

Investimental S.A., Autorizație ASF nr.160/12.12.2022, nr. Reg.ASF PJR01SSIF/400081
Investițiile la bursă implică riscuri pentru tranzacțiile și deținerile de instrumente financiare incluzând, fără a se limita la: fluctuația prețurilor în piața relevantă, a cursului de schimb, lipsa predictibilității în distribuirea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, modificări ale ratelor de dobândă, modificări legislative, inclusiv modificări ale legislației fiscale. Înainte de a lua o decizie de investiții este important să aveți o imagine clară asupra obiectivelor dumneavoastră de investiții, a nivelului de experiență și a apetitului la risc. Performanțele anterioare nu reprezintă o certitudine a performanțelor viitoare!
 
Analizele, studiile, opiniile, știrile, prețurile sau orice alte informații puse la dispoziție de Investimental S.A., prin orice mijloace, nu constituie recomandări de tranzacționare. Orice reproducere a acestora sau a oricărui tip de conținut al website-ului sau al portalului Investimental sunt strict interzise fără acordul scris prealabil și explicit al unui reprezentant legal al societății. Acesta este un material publicitar, nu creează obligații juridice, nu reprezintă o informare legală și nu este suficient pentru a lua decizia de a investi.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te