La o conferinţă online, Miller a declarat că cererea pentru gaze naturale este în creştere. El a descris gazele naturale ca un "combustibil curat", care ar putea sprijini tranziţia la o energie mai verde.
În prezent, capacităţile de stocare a gazelor din Europa sunt cu 22,9 miliarde metri cubi (bcm) sub nivelul normal. "Este foarte mult, toţi experţii spun că Europa nu va putea să recupereze decalajul şi să majoreze nivelul gazelor stocate", a declarat şeful Gazprom. Acesta a avertizat: "Europa va intra în perioada de toamnă-iarnă cu un deficit în capacităţile subterane de stocare".
Citește și: Asociaţia Producătorilor din Industria Apei: Apa îmbuteliată se va scumpi cu 20%
În Europa, preţurile gazelor bat toate recordurile posibile
"Desigur, situaţia are impact asupra preţurilor şi vedem că în Europa preţurile bat toate recordurile posibile. Este posibil chiar să înregistreze noi recorduri", a afirmat Miller.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
De asemenea, Miller a reafirmat că Gazprom îşi va îndeplini complet obligaţiile privind furnizarea de gaze naturale, compania fiind pregătită să pompeze mai mult gaz dacă va fi necesar.
Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.
Însă, pentru debutul livrărilor este nevoie de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Autorităţii de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.
Analiştii nu se aşteaptă ca în urma livrărilor prin acest gazoduct preţurile gazelor să scadă curând în Europa.