Măsura, care vizează printre altele şi firmele Uber şi Taxify, este cuprinsă într-un proiect de OUG care modifică Legea privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
În forma actuală, articolul 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prevede că este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane, cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă.
Necesitatea unui astfel de act normativ este justificată de Ministerul Dezvoltării prin creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent; amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat.
Alte motive invocate sunt: activitatea de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra mediului înconjurător din cauza creşterii poluării; impactul negativ asupra mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale; imposibilitatea ca agenţii depoliţie să demonstreze caracterul repetitiv al faptei, potrivit News.ro.