sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Procurorii cer stoparea „diurnelor” care aduc venituri uriașe „persoanelor orientate” din justiție

Data publicării: 24.07.2019 • 14:53 Data actualizării: 24.07.2019 • 15:21
Lucian Netejoru/Foto: Digi4
Lucian Netejoru/Foto: Digi4

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor cere oprirea sistemului prin care anumite persoane beneficiază de venituri uriașe din urne.

Asociația consideră aceste persoane parazite pentru resursele publice alocate funcționării justiției.

„Având în vedere articolele de presă cu privire la veniturile lunare ale inspectorului șef, domnul Lucian Netejoru, prezentate ca indecente și sfidătoare, AMASP solicită factorilor decidenți să evalueze și să inițieze demersurile legislative necesare pentru a pune capăt unor astfel de situații, în care persoane orientate beneficiază de venituri uriașe ca urmare a diurnelor care parazitează resursele publice alocate funcționării justiției”, potrivit unui comunicat de presă al AMASP.

Șeful Inspecției Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, a încasat în 2018 suma de 397.743 lei, aproximativ 88.000 euro, venituri reprezentând salarii, diurne și alocații, potrivit declarației de avere depuse în iunie 2019, potrivit ziare.com.

„Remunerația procurorilor și judecătorilor este stabilită în funcție de criterii precum gradul parchetului/instanței, vechimea în profesie și complexitatea activității și faptul că aceștia beneficiază de decontarea chiriei”, iar „diurna este un drept suplimentar acordat magistraților detașați sau delegați la un parchet/o instanță în altă localitate decât cea de domiciliu, în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară, care nu se impozitează”, arată Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.

AMASP cere și abrogarea art 88 indice 2 alin. 5 din Legea 304/2004 care prevede: „Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii”, argumentând că „veniturile suplimentare uriașe ale procurorilor din această secție aparent nu au nicio justificare și îi discriminează pe ceilalți procurori din cadrul PICCJ, dar și pe judecători”.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră