Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a primit, în data de 28 noiembrie a.c., vizita E.S. domnul Ricardo Guerra de Araújo, ambasadorul Republicii Federative Brazilia în România, care a manifestat un interes deosebit pentru identificarea mijloacelor comune menite a accelera schimburile comerciale dintre țările noastre.
Președintele CCIR, Mihai Daraban a primit vzita noului ambasador al Republicii Federative Brazilia
Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban a exprimat totala disponibilitate pentru a continua sprijinirea demersurilor ambasadei Braziliei la București, ținta fiind implicarea companiilor din România şi Brazilia în proiecte de impact în plan economic, care să producă valoare adăugată ridicată, prin investiții reciproce și transfer de tehnologie, în domenii strategice.
„Brazilia se află înaintea semnării acordului MERCOSUR cu Uniunea Europeană, iar CCIR va sprijini efortul general pentru finalizarea ratificării acestui acord, comunitatea de business din România fiind interesată de avantajele și facilitățile viitoare, de acces pe cea mai mare piață a Americii Latine.
Avem în vedere ca în noile condiții să accelerăm cooperarea cu Brazilia, în domeniile cu potențial în ambele țări, adică agricultură, industria automobilelor, industria din domeniul petrol şi gaze şi industria de apărare şi aeronautică” a declarat președintele Daraban.
E.S. domnul Ricardo Guerra de Araújo, ambasadorul Republicii Federative Brazilia a declarat: „Ca prim demers al mandatului meu, voi lucra la sincronizarea efortului părților, pentru organizarea în marja începutului de an 2024, a Comisiei mixte România Brazilia, în marja căreia să fie organizat un forum de afaceri, excelent prilej de materializare a ideilor expuse azi în dialogul meu cu președintele Daraban.”
Statele MERCOSUR (Argentina, Paraguay, Uruguay și Brazilia) au ajuns încă din 2019 la un acord politic cu UE cu privire la crearea unui acord de liber schimb, având ca scop principal creșterea comerțului și a investițiilor între UE și statele MERCOSUR prin eliminarea sau reducerea taxelor vamale în schimbul de mărfuri.
În schimburile bilaterale de mărfuri cu statele MERCOSUR, România poate juca în continuare un rol cheie.