Piața de capital a crescut cu peste 5% în primele 4 luni. Investitorii așteaptă sezonul dividendelor

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 22.05.2023 - 21:35
Toți indicii Bursei de Valori Bucuresti s-au aflat în teritoriu pozitiv la finalul primelor 4 luni ale anului - Foto: bursa.ro - Imagine cu rol ilustrativ
Toți indicii Bursei de Valori Bucuresti s-au aflat în teritoriu pozitiv la finalul primelor 4 luni ale anului - Foto: bursa.ro - Imagine cu rol ilustrativ

Toți indicii Bursei de Valori București s-au aflat în teritoriu pozitiv la finalul primelor 4 luni ale anului. Indicele BET-TR, care include și dividendele, a crescut cu 5,2%, în timp ce BET-NG, indicele companiilor din energie și utilitati, a avut o creștere dublă, de 10,5%.

SHARE

Instrumentele de venit fix au contribuit în mod semnificativ la valoarea totală de tranzacționare consemnată în primele patru luni din 2023 la BVB, impulsionate în special de continuarea programului cu titlurile de stat Fidelis.

Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania, Romgaz si BRD – Groupe Societe Generale au fost cele mai tranzacționate 5 acțiuni în primele 4 luni.

Iar valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 6,74 miliarde lei, în scădere față de primele patru luni ale anului trecut, pe fondul așteptărilor investitorilor privind viitoarele IPO-uri anunțate la BVB.

„Oportunitățile investitionale generate de anunțurile publice privind intențiile de listare ale mai multor companii românești la Bursă au creat entuziasm și o stare de expectativă în rândul investitorilor. Uneori planurile se concretizează, alteori nu, mai ales într-un context complex.

Piața de capital românească a crescut în acest an, pe fondul unor tranzacții cu mai putină adâncime decât anul trecut, semn că investitorii de toate tipurile își recalibrează portofoliile.

România a demonstrat că poate susține investiții semnificative: în ultimii 5 ani, 163 de runde de finanțare de peste 7,2 miliarde euro au fost derulate prin intermediul pieței de capital”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB.

Iar CEO-ul BVB, Adrian Tănase, a explicat că „vedem potențial de îmbunătățire în ceea ce privește lichiditatea pieței, indicator care este sub nivelul de anul trecut.

Deși în 2022 am avut un record de lichiditate pe toate palierere, considerăm că există un culoar semnificativ de creștere. Continuarea programului Fidelis pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor și anunțurile publice în ceea ce privește listările de noi companii la Bursă sunt elemente care pot impulsiona în mod pozitiv evoluția pieței de capital locale.

Ne așteptăm ca IPO-urile din acest an să deschidă și mai mult apetitul românilor către investițiile bursiere.

Facilitatea oferită de brokerii autorizați din România de a deschide conturi de tranzacționare online, dar și simplificarea procedurilor fiscale aplicabile de la 1 ianuarie 2023 vor contribui semnificativ la atingerea unui nou record în ceea ce privește numărul investitorilor în piața de capital.

Valoarea totală a listărilor realizate la BVB a depășit un miliard de euro în primele patru luni din 2023

Valoarea totală a listărilor realizate la Bursa de Valori București (BVB) a depășit 1 miliard de euro în primele patru luni ale acestui an, o perioadă marcată de volatilitate în piețele de capital internaționale.

De la începutul anului, 13 runde de finanțare, care au totalizat 1,1 miliarde euro, au fost derulate prin intermediul BVB. 

Defalcat, pe segmentul de venit fix, au fost listate 6 emisiuni de obligațiuni corporative în valoare cumulată de 427 milioane euro, 5 emisiuni de titluri de stat Fidelis în valoare de 618 milioane euro și o emisiune de obligațiuni municipale în valoare de 112 milioane euro, iar pe segmentul de acțiuni a avut loc o listare în valoare de 1 milion de euro. Instrumentele de venit fix au contribuit în mod semnificativ la valoarea totală de tranzacționare consemnată în primele patru luni la BVB, impulsionate în special de continuarea periodică a programului de emisiuni de titluri de stat Fidelis.

În interiorul pieței de acțiuni, la finalul primelor patru luni, cele mai tranzacționate cinci titluri de pe Piața Reglementată la vedere a BVB au fost cele ale Fondului Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania, Romgaz si BRD – Groupe Societe Generale.

La nivel general, piața de capital din România a crescut cu 5,2% la finalul perioadei ianuarie-aprilie din acest an luând în calcul evoluția companiilor din componența indicelui BET-TR, care include și dividendele.

Se observă, astfel, o temperare a avansului care depășise 5,5% la finalul primelor două luni din acest an. Deși creșterea înregistrată la finalul lunii aprilie a avut loc pe fondul unei lichidități în scădere, toți indicii Bursei de Valori București BVB se aflau în teritoriu pozitiv la finalul primelor 4 luni ale acestui an.

Prin comparație cu indicele BET-TR, cel mai mare avans a fost înregistrat de indicele companiilor din energie și utilități, BET-NG, care a avut o creștere dublă, de 10,5%.

Per ansamblu, valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 6,74 miliarde lei, însă această cifră este în scădere față de primele patru luni ale anului trecut pe fondul așteptărilor investitorilor privind viitoarele IPO-uri anunțate la BVB.

Numărul investitorilor de pe piața de capital din România a continuat să crească și a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).

Prin comparație, la finalul anului 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creștere de 246% realizată în ultimii 5 ani. Mai mult, cifra de 133.000 de investitori reprezintă un maxim istoric pentru piața de capital din România.

Anul trecut, la BVB, au fost realizate 42 de runde de finanțare, iar valoarea totală a rundelor de finanțare a ajuns la 1,9 miliarde euro, fiind foarte aproape de maximul din 2021, de 2 miliarde euro.

Piața de capital din România a supraperformat prin comparație cu o serie de indici reprezentativi după ce, în ultimii 5 ani, companiile din indicele BET-TR au oferit investitorilor creșteri de peste 100%, exprimate în moneda unica europeană.

Evoluția pozitivă a pieței de capital din primele patru luni din 2023 vine după un an 2022 marcat de volatilitate și incertitudini.

La nivelul pieței de capital românești s-au înregistrat anul trecut noi maxime la capitolul valoare totală de tranzacționare, lichiditate medie zilnică și număr de tranzacții.

Astfel, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a atins un nou record în 2022 în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare realizată pe toate piețele, cu toate tipurile de instrumente financiare după ce tranzacțiile totale au depășit 24 miliarde lei, în creștere cu 11% față de nivelul din 2021.

Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată (PR) și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a crescut cu 11% și a ajuns la 95,6 milioane lei.

Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce privește numărul de tranzacții cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate piețele: peste 1,67 milioane de tranzacții.

În același timp, incertitudinile internaționale au condus la scăderi ale pieței, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te