Noile criterii de risc de la ANAF, din iulie, și capcana impozitului de 70% la persoanele fizice
În iulie, ANAF a modificat radical regulile controalelor operative. Antifrauda primește puteri sporite, pentru a verifica persoanele fizice cu averi nejustificate, în timp ce firmele sunt scanate automat, prin noile subcriterii de declarare.
Cum te selectează algoritmii ANAF, în iulie, acum, când antifrauda intră pe teritoriul persoanelor fizice din România. Schimbarea majoră de paradigmă, din această lună, extinde competențele Direcției de Antifraudă.
Până acum, inspectorii DGAF vânau exclusiv firmele, evaziunea din piețe sau rețelele de contrabandă. De luna aceasta, ANAF a modificat regulamentul.
Motivaţie: pentru a permite acestor echipe operative să pornească verificări directe asupra conturilor, achizițiilor de lux și fluxurilor financiare ale cetățenilor de rând.
Noile criterii de risc de la ANAF, din iulie, și capcana impozitului de 70% la persoanele fizice
Obiectivul este clar: identificarea rapidă a banilor care sunt ascunși de ochiul atent al statului. Miza din spatele noilor controale operative este aplicarea cotei de impozitare penalizatoare.
Intrată în vigoare recent, măsura prevede că orice venit descoperit de inspectori, a cărui sursă legală nu poate fi demonstrată cu acte, va fi taxat cu un impozit uriaș, de 70%, la care se adaugă penalități de întârziere.
Vizate sunt persoanele care depun bani cash în bănci, fără justificare, cumpără imobile, deși declară venituri minime sau primesc sume mari, prin transferuri nereglementate.
Subcriteriile de declarare iau la purificat SAF-T
Pentru sectorul de business și IMM-uri, ANAF a activat noile subcriterii de risc fiscal, axate strict pe nivelul de declarare.
Sistemul informatic centralizat rulează scripturi automate, care vânează incoerența și neconcordanțele dintre declarațiile fiscale standard (D112, D300, D394) și datele transmise prin raportările masive, de tip SAF-T (D406), e-Factura sau e-Transport.
Citeşte şi: Cum recuperezi banii de la ANAF, dacă ai plătit taxe greșit? Capcana compensării automate
Orice diferență matematică între stocuri, TVA-ul raportat și facturile emise aprinde instant becul roșu de risc în sistem. Ceeace este foarte bine. Ani în şir am scris despre aceste lucruri şi nu s-a întâmplat nimic. Acum se întâmplă.
Adio planuri județene. Controalele vin acum de la Centru
Modul în care se decide o inspecție fiscală a fost complet restructurat, pentru a elimina factorul uman și potențiala corupție locală. Planurile teritoriale județene au fost desființate oficial.
Selecția se face acum exclusiv printr-un program unic național, generat automat, pe baza analizei algoritmice de risc.
Mai mult, inspectorii fiscali au primit dreptul de a efectua controale documentare oriunde în țară, indiferent de județul în care firma își are sediul social declarat, spărgând vechile rețele de protecție.
Prețurile de transfer, pe radarul analizei de risc
O altă actualizare critică, intrată în pâine luna aceasta, vizează companiile care fac tranzacții cu entități afiliate. În baza noilor ordine emise de președintele ANAF, inspectorii pot solicita justificarea dosarului prețurilor de transfer.
Chiar și de la firmele de dimensiuni medii sau mici, care nu erau vizate în mod curent de această obligație. Solicitarea se face strict țintit.
Citeşte şi: Șeful ANAF, Adrian Nicuşor Nica: TVA-ul neîncasat va fi cunoscut public, pe fiecare industrie în parte
Totul porneşte în momentul în care algoritmul centralizat detectează că o firmă românească își externalizează profiturile către o companie-mamă din grup, prin achiziții fictive sau servicii supraevaluate.
Executarea silită devine o procedură instantanee
Pentru contribuabilii care acumulează restanțe, noile criterii aduc reguli mult mai severe în privința eșalonărilor la plată.
ANAF a modificat plafoanele și condițiile de acordare a procedurilor-standard, obligând firmele să prezinte garanții, sub formă de scrisori de garanție bancară sau contracte de fidejusiune autentice mult mai solide, pentru a evita blocarea conturilor.
Dacă riscul de insolvență al debitorului este considerat ridicat, de noul software, popririle pe conturi se instituie automat, în câteva ore de la emiterea titlului executoriu.