"Salariul minim va fi indexat mâine, în şedinţa de Guvern. Vom adopta Hotărârea de Guvern. Acesta va fi indexat cu 3,1%. După cum bine cunoaşteţi, au fost două direcţii diferite: una a patronatelor, una a sindicatelor. Patronatele doreau moratoriu, să rămână îngheţat salariul minim, iar sindicatele doreau o creştere până la 2.400 de lei, de la 2.230 de lei. Am găsit o variantă care să fie ancorată în realitate şi anume rata inflaţiei şi creşterea productivităţii. Ţinând cont că a fost un an de criză, productivitatea muncii nu a crescut foarte mult, doar cu 0,8%, şi ca urmare majorarea salariului minim va fi de 3,1%, 70 de lei brut", a explicat Turcan.
În ceea ce priveşte pensiile, ea a arătat că acum sunt două legi.
"Suntem pe o Lege 263, veche, în care punctul de pensie se actualiza raportat la rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut, şi în baza acelei legi noi am făcut majorarea cu 14% la finalul anului trecut. În mod normal, pensiile ar fi trebuit indexate cu rata inflaţiei la început de an, dar politicienii ce au făcut? Rapid au pus în logică electorală şi au aranjat majorările exact în perioadă de campanie electorală. De la 1 septembrie ar trebui să intre în vigoare această Lege 127/2019 publicată în Monitorul Oficial, dar cu câteva articole prorogate până la 1 septembrie, care ar avea un impact bugetar pentru doar 4 luni de 48 de miliarde de lei şi pentru anul viitor de 138 de miliarde de lei. Ei, în acest context, cu două legi care se bat cap în cap, cu una care trebuie să intre de la 1 septembrie complet nepregătită, pentru că nu s-a făcut nici măcar cel mai mic pas şi v-am spus dacă în Guvernul PSD în 90 de zile veneau cu actualizarea tuturor pensiilor nimeni nu mai putea da înapoi, pentru că eram pregătiţi pentru recalcularea pensiilor", a susţinut ministrul.
Raluca Turcan a menţionat că indexarea pensiilor cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021, dar nu a spus când.
"Am discutat cu prim ministrul şi cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului pentru 2021. (...) Când vom lua decizia vă vom spune", a dat asigurări Raluca Turcan, subliniind că indexarea se va produce ''cel puţin cu rata inflaţiei, cum este şi firesc, de altfel".
De asemenea, ministrul a precizat că se doreşte corelarea pensiilor speciale cu contributivitatea.
"Ce am făcut în momentul în care am ajuns în mandat? Am spus aşa: subiectul pensiilor scos din disputa politică. Am chemat specialişti din cadrul ministerului, de asemenea din Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, astfel încât să găsim o variantă de abordare a pensiilor (speciale - n. r.), care să conducă la calcularea lor pe bază de contributivitate, echitate în sistemul de pensii şi de asemenea să fie suportabilă orice lege pe care o vom aduce în faţa pensionarilor", a spus Raluca Turcan.
Ea a afirmat că în acest moment sunt 9.600 de beneficiari de pensii de serviciu şi că există pensii lunare de peste 78.000 de lei, de 17.000 de lei sau de 41.000 de lei, în timp ce 900.000 de pensionari trăiesc cu 800 de lei.
"Un element la care ţin şi care va defini mandatul meu de ministru este acela al echităţii în sistemul de pensii, pentru că eu nu pot să tolerez şi nici nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament", a subliniat Turcan.
În ceea ce priveşte cea mai mare pensie de serviciu în plată, de 78.634 de lei, ministrul a arătat că aparţine unei persoane care a lucrat în domeniul juridic.
"Soluţia o vom pune pe masă. Lucrăm în acest moment. Ce nu s-a făcut în atâta timp nu cred că poate avea nimeni pretenţia să realizăm într-o săptămână sau două..... Sunt două aspecte separate care la un moment dat se vor întâlni. Deci, am capitolul pensii din sistemul public de pensii, unde vom găsi formula echitabilă pe contributivitate şi suportabilă în decursul timpului şi, la un anumit moment dat, vom intersecta aceste pensii de serviciu cu ceea ce se întâmplă în sistemul public de pensii. Când vom avea varianta finală...şi vă rog să mă credeţi că nu voi vorbi despre lucrul acesta până când nu va fi finalizată varianta care să plece de la premisa de a fi constituţională. Pentru că eu nu pot să mă joc cu milioane de pensionari, aruncând în faţă un proiect sau altul de care eu am dubii că ar putea fi neconstituţional", a adăugat Turcan.