Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Vămilor a organizat pe 15 decembrie, un seminar online, având ca temă principală noile reglementări privind regimul vamal și efectele asupra activităților de import/export.
Obiectivul general al acestui seminar a fost furnizarea de informații exhaustive privind noile condiții de desfășurare și reglementările aferente principalelor domenii de cooperare economică cu Marea Britaniei, avându-se în vedere ieșirea acesteia din Uniunea Europeană.
„CCIR a fost de la început entitatea neguvernamentală aleasă să facă parte din comitetul interministerial de coordonare și de pregătire a mediului de afaceri pentru Brexit. CCIR a creat, încă din 2018, o platformă online menită să răspundă tuturor întrebărilor mediului de afaceri legate de acest proces.
Marea Britanie este una dintre puținele țări G20 cu care România are un excedent al balanței comerciale, acesta înregistrând 926,4 milioane de euro la sfârșitul lui 2019.
Ne dorim ca acest excedent să se păstreze și după Brexit. De asemenea, vorbim de 6084 societăți cu capital britanic, înregistrate la 31 octombrie 2020, cu un capital social subscris de 1,04 miliarde de euro.
Nu în ultimul rând, Marea Britanie are o valoare a investițiilor directe în România de 2,85 miliarde euro. Astfel, Brexit-ul reprezintă un punct foarte important pe agenda CCIR pentru care am depus un efort substanţial, în ceea ce privește diseminarea oricărei informații legate de acest proces către operatorii economici”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Este foarte important ca firmele românești care exportă în Marea Britanie să fie pregătite pentru noile reglementări care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Astfel, evenimentul de astăzi își propune să prezinte aceste reglementări, indiferent dacă se va ajunge sau nu la un acord comercial.
Marea Britanie și Uniunea Europeană susțin că avansarea procesului de negociere este condiționat de o flexibilitate și de o ajustare substanțială a poziționării celor două părți.
Indiferent de încheierea unui acord sau nu între Marea Britanie și UE, vor fi aplicate controale vamale mărfurilor cu destinația Marea Britanie sau care vin din această țară.
Bunurile importate de statele UE din Marea Britanie și viceversa vor trebui să respecte regulile și standardele impuse de țara de destinație”, a declarat dl.Dan Dragoș Drăgan, secretar de stat Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
„Este pentru prima dată în istoria Uniunii Europene când un stat alege să parcurgă invers procesul de aderare, și anume să dorească retragerea din uniune, proces care se dovedește foarte complicat. Brexit-ul afectează peste 20.800 de reglementări ale UE, dintre care o parte importantă vizează partea de liberă circulație a bunurilor şi mărfurilor, precum și impozitarea acestora.
În acest sens, Guvernul României și-a propus să facă o serie de campanii de informare, astfel încât toți cei implicați în acest proces să fie avizați de modificările care vor urma, scopul nostru final fiind acela de a nu afecta în mod negativ volumul schimburilor comerciale dintre cele două state”, a declarat dl. Attila Gyorgy, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) a părăsit Uniunea Europeană (UE) la data de 31 ianuarie 2020 astfel încât, în acest moment se află în perioada de tranziție care se va finaliza la 31 decembrie 2020. Astfel, prin părăsirea pieței unice UE și a uniunii vamale, noi reglementări vor fi implementate începând cu data de 1 ianuarie 2021, pe relația cu Regatul Unit.
Evenimentele vor beneficia de prezența unor responsabili de rang înalt din cadrul instituțiilor și administrației centrale românești, a căror arie de competență reglementează relațiile comerciale bilaterale româno-britanice, și vor aborda aspecte tehnice punctuale privind noul regim vamal, norme fiscale (de interes pentru operatori economici, transportatori rutieri de marfă etc).