"Din fonduri europene vom aloca un miliard de euro, în următorii şapte ani, pentru finanţarea proiectelor de înfiinţare de distribuţii de gaz în localităţile României. Pe exerciţiul 2014 - 2020 suntem pe punctul de a obţine aprobarea Comisiei Europene pentru alocarea unei sume de 200 de milioane de euro pentru aceste obiective de investiţii. Apelul de proiecte va fi lansat cel târziu în data de 1 august, în funcţie de momentul în care vom primi aprobarea de la Comisia Europeană pentru acest program de finanţare a distribuţiei de gaz. Restul de 800 de milioane din miliardul pe care l-am alocat vor fi prevăzuţi în bugetul pe care îl va avea România din bugetul Uniunii Europene pe exerciţiul financiar multianual 2021 - 2027. Prin această alocare, obiectivul nostru este să dublăm, cel puţin să dublăm, numărul gospodăriilor din România care sunt racordate la reţeaua de gaz", a spus premierul, care a participat la punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale în comuna Moara din judeţul Suceava.