sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Kurier: Grupul OMV lucrează la divizarea sa într-o companie energetică şi una de produse chimice

Data publicării: 31.10.2021 • 09:45 Data actualizării: 31.10.2021 • 10:22
Kurier: Grupul OMV lucrează la divizarea sa într-o companie energetică şi una de produse chimice. / Foto: afaceri.news
Kurier: Grupul OMV lucrează la divizarea sa într-o companie energetică şi una de produse chimice. / Foto: afaceri.news

Grupul austriac OMV lucrează la planuri de divizare a sa într-o companie energetică şi una de produse chimice, a relatat publicaţia Kurier, adăugând că boardul nu a ajuns încă la o decizie referitoare la această propunere, transmite Reuters, informează news.ro.

Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze articolul, care nu a citat nicio sursă de informare, şi a spus că OMV lucrează la o nouă strategie corporativă care va fi prezentată în primul trimestru al anului 2022.

Kurier a scris că un grup de lucru lucrează de patru săptămâni la proiect, care încă mai trebuie coordonat cu acţionarii Mubadala din Abu Dhabi şi holdingul de stat austriac OeBAG.

Citește și: Summitul G20 de la Roma: multinaționalele, taxate cu minimum 15% din profit la nivel global

OMV a raportat vineri rezultate mai bune decât cele aşteptate, în trimestrul al treilea, datorită parţial diviziei sale de produse chimice şi materiale, centrată pe pachetul de 75% din acţiunile Borealis, al cărui fost şef Alfred Stern este acum directorul general al grupului.

Stern a spus că noua strategie se va concentra pe durabilitate. Conform planului raportat de Kurier, Borealis, împreună cu trei rafinării şi benzinării, ar deveni OMV Chemicals.

Citește și: Acord între SUA și UE: taxele vamale pe oţel şi aluminiu, introduse de Trump, eliminate

Operaţiunile de explorare şi producţie de energie ale grupului, precum şi proiectele de energii regenerabile, vor fi împărţite într-o companie separată care va fi delistată de la bursă. OMV ar vinde un pachet majoritar de acţiuni la aceasta, probabil unor fonduri de investiţii, afirmă jurnaliștii de la Kurier.

Potrivit ziarului, OMV ar putea atrage fonduri de 6 miliarde până la 8 miliarde de euro (9,25 miliarde de dolari) pentru ca afacerea de energie să investească în petrochimie.

Johann Pleininger, veteranul şef al OMV Exploration & Production, ar putea conduce compania de energie, a adăugat acesta.

Citește și: Eroare de rebranding? Meta, noul nume al Facebook, înseamnă „mort” în ebraică

OMV ar putea cumpăra restul de 25% din Borealis de la Mubadala pentru aproximativ 3-4 miliarde de euro, a adăugat ziarul.

Ambele companii ar putea deveni în cinci până la şase ani la fel de mari precum este OMV astăzi. Locurile de muncă vor fi păstrate şi ambele sedii centrale vor rămâne la Viena, a mai scris Kurier.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră