Iohannis, despre OMV Petrom: Dacă va plăti sau nu taxa, o să spună cei care au făcut normativul

DE Alexandru Pop | Actualizat: 09.02.2023 - 12:38
Iohannis, despre OMV Petrom:: Dacă va plăti sau nu taxa, o să spună cei care au făcut normativul - Foto: precidency.ro
Iohannis, despre OMV Petrom:: Dacă va plăti sau nu taxa, o să spună cei care au făcut normativul - Foto: precidency.ro

Klaus Iohannis spune că reprezentanţii Finanţelor trebuie să explice dacă OMV Petrom va plăti sau nu taxa de solidaritate., pentru că actul normativ a fost făcut de minister. Iohannis a afirmat că a fost surprins când a aflat că ministerul nu a fost cooptat.

SHARE

”Solicitarea mea a fost una singură, ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor”, a adăugat el.

”Dacă va plăti sau nu o să spună, cu siguranţă, cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanţelor. Am fost puţin surprins când m-am informat, după aprobare, cum s-a discutat această chestiune şi am aflat, de exemplu, că Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuţie”, a declarat Iohannis, întrebat dacă OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate.

Citeşte şi: Rareș Bogdan: OMV Petrom face un joc ca România să nu exporte gaze în 14 state din regiune

El a adăugat că această chestiune s-a discutat la nivel de Finanţe, ceea ce ”este, în principiu, în regulă, pentru că vorbim despre o taxă sau un impozit”, conform News.ro

”Am fost informat că se lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură, ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este.

Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor. Toată ziua, bună ziua, se discută dacă este sau nu este... Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să-l clarifice. Nu e nimic pierdut, dar aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema”, a susţinut şeful statului.

Citeşte şi: OMV Petrom, profit de 10,3 mld. lei pe 2022, de 3,5 ori mai mare ca în 2021. Nu achită solidaritatea

Directorul financiar şi membru al Directoratului OMV Petrom Alina Popa a afirmat, pe 2 februarie, că OMV nu datorează taxă de solidaritate în ţara noastră, însă dacă ANAF va ajunge la o concluzie diferită, atunci compania va plăti.

Ea a mai spus că ANAF a derulat un control la începutul acestui an, pentru a verifica cifra de afaceri şi structura acesteia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te