O serie de accidente și evenimente tragice atrag, din când în când, atenția asupra sănătății infrastructurii de transport naționale. Însă ce se întâmplă apoi? Cum rămâne cu dezbaterile aprinse care pornesc în spațiul public?
Ce ajunge să se implementeze concret? Cum facem să nu rămânem doar cu statistici care ne spun în continuare că multe poduri pe care le avem sunt într-o stare nesatisfăcătoare?
Pornind de la aceste frământări și întrebări, am stat de vorbă cu doamna Mariana Garștea, Directorul General al Sixense România, o companie care oferă expertiză și soluții digitale pentru urmărirea construcțiilor în timp.
Echipa pe care o conduce are o experiență de 13 ani pe piața locală și se bazează pe implicarea în mai multe proiecte de infrastructură de transport, monitorizate structural și geotehnic.
În plus, Sixense România este și autorizat ca laborator de încercări și analize în construcții, o autorizație importantă pentru a activa în mod credibil în acest domeniu și a duce la bun sfârșit lucrări de calitate.
Newsweek România: Care sunt principalele provocări ale autorităților publice – legate de menținerea sănătății structurale a proiectelor de pod? Cu ce vă întâlniți „în teren” ca situații?
Mariana Garștea, CEO Sixense România: De-a lungul timpului, în experiența noastră de a lucra ca parteneri în proiecte de pod, am auzit de multe provocări pe care autoritățile gestionare ale acestui tip de infrastructură le au.
Pe unele, le știm cu toții: podurile reprezintă un tip de infrastructură care nu se construiește ușor, care presupune o investiție serioasă și, în plus, reprezintă structuri fragile, ce trebuie în permanență verificate și întreținute.
Pe scurt, nu poți să construiești un pod, să realizezi o investiție importantă și apoi să nu te mai intereseze care este starea lui: un pod reprezintă o infrastructură critică și cu siguranță nu este „critică” doar atunci când se întâmplă incidente sau accidente grave.
Ci este critică pentru că face legătura dintre localități (uneori, este chiar singura astfel de legătură) și asigură legături comerciale importante, precum și transport în cazul unor situații de viață și de moarte, cum ar fi trecerea unei ambulanțe etc. Toate aceste lucruri sunt bine cunoscute de către autoritățile publice.
Pentru că demolarea și reconstruirea de la zero a unui pod nu este cea mai bună și eficientă variantă de acțiune din cauza costurilor imense ale acestei investiții, în mod evident este mai degrabă nevoie de soluții de întreținere și mentenanță pe termen lung, imediat de la darea în exploatare a podului în cauză. Iar în general, sunt două modalități de acțiune în acest sens.
Prima modalitate este cea în care avem de-a face cu poduri deja în exploatare, ce își ating finalul duratei de viață, cu o viteză de degradare accelerată, și care s-au confruntat de-a lungul timpului, cu probleme serioase cauzate de lipsa unui program de întreținere și mentenanță adecvat.
Ce se întâmplă în mod practic și real? Autoritățile publice nu au voie să deruleze lucrări specifice pentru reabilitatea acestui pod, pentru punerea acestuia în siguranță etc., fără o expertiză tehnică, ce să dea starea lui tehnică la momentul expertizării.
Se expertizează podul și apoi se prezintă două scenarii în expertiză. Se alege soluția cea mai avantajoasă economic și se scot la licitație lucrările, daca există buget.
Ce se întâmplă totuși din momentul realizării expertizei până la contractarea lucrărilor? De obicei, nimic.
Pentru că marea majoritate a acestor expertize, cu anumite excepții, nu au recomandări de urmărire specială pentru această perioadă.
Așadar, uneori, între decizia de a reabilita un astfel de pod și momentul în care sunt începute lucrările de reabilitare – pot trece și câțiva ani.
Până atunci, este foarte clar că nu te poți lipsi de structura respectivă și că va trebui găsită o soluție bună, sigură și eficientă de a traversa în continuare podul, fără riscuri pentru comunitate.
În acest sens, autoritatea publică trebuie să ceara în mod imperativ un program de urmărire specială, prin acea expertiză, pentru perioada dintre emiterea expertizei și demararea lucrărilor, astfel încât traversarea acelui pod să fie sigură.
Apoi, o a doua modalitate de acțiune presupune o întreținere și mentenanță proactive, în cazul podurilor nou construite, în care pur și simplu nu le lăsăm să se ajungă într-o stare de degradare avansată (deseori chiar după câțiva ani, parcă sunt după război); ci, în baza manualelor de exploatare elaborate de proiectanți, se impune să fie implementate planuri de inspectare regulată și măsurători de specialitate.
Cel puțin o dată pe an este important să mergem să verificăm starea tehnica a podurilor, să identificam din timp diverse probleme, totul proactiv și în sensul menținerii siguranței, sănătății structurale și reducerii costurilor de întreținere, pentru a nu permite instalarea unor probleme mai grave, care apoi sunt și mult mai costisitoare.
Aș merge și către un nivel trei de modalitate de acțiune. Uneori, pentru podurile în stare critică, până ajungem la expertiză și până ajungem la diverse lucrări, se impune și monitorizarea automatizată a podurilor, astfel încât să nu cadă în timp ce sunt traversate.
De exemplu, dacă o autoritate publică are în gestiune 1.000 de poduri în stare critică, atunci cu siguranță este mai eficient să existe o soluție de monitorizare în timp real, pentru ca factorii de decizie să știe în orice moment ce se întâmplă cu structurile lor, care este nivelul lor de
siguranță, când iese ceva din parametri și unde este nevoie să intervină, ba chiar să poată prioritiza deciziile de intervenție între o structură și alta, în funcție de nivelul de criticitate, de informațiile și datele care provin din activitatea de urmărire a comportării în timp a acestora.
Deci vorbim despre o soluție digitală de monitorizare automatizată, real time, atunci când situația o impune cu adevărat, când contextul este critic și când se aduce realmente un beneficiu prin introducerea unei componente digitale, dat fiind că vorbim despre mai multe structuri care pot fi urmărite în același timp și în paralel, iar datele pot fi primite, vizualizate și accesate instantaneu, transparent și în siguranță.
Românii se întreabă periodic ce este de făcut ca să avem o infrastructură de transport sănătoasă și bine pusă la punct. Ce ne puteți spune?
O parte din răspunsul la această întrebare se regăsește și mai sus. Cred că cea mai bună, eficientă și sigură modalitate pentru a avea o infrastructură de transport sănătoasă acum și pe termen lung este să ne preocupăm de buna proiectare și construire și, bineînțeles, de întreținerea ei.
Iar activitatea prin care putem să ne asigurăm că s-a proiectat și construit corect și podul se comportă așa cum a fost planificat – este monitorizarea structurală și geotehnică în exploatare, de care autoritățile publice să se folosească inteligent, proactiv și pe baza căreia să ia decizii de intervenție.
Atât timp cât vedem din ce în ce mai des această preocupare, cred că facem pași importanți înainte.
În ultimii ani, am văzut o deschidere mai mare spre a integra activități care au de-a face cu sănătatea structurală – în proiectele de pod, însă nu suntem încă unde trebuie.
De exemplu, încercarea suprastructurilor cu acțiuni de probe statice și dinamice este o activitate pe care chiar noi am desfășurat-o mult mai des (versus anii trecuți) înainte de darea în exploatare a unui pod.
Acest exercițiu trebuie însă dus mai departe, spre programe coerente de urmărire a comportării podurilor în timp pe toată durata lor de viață. Nu doar le testăm și aici ne oprim.
Când presiunea opiniei publice este și ea tot mai mare în acest sens – să ne gândim doar la dezbaterile din spațiul public din ultimii 1-2 ani, în urma unor accidente majore legate de starea podurilor –, cred că autoritățile publice au nevoie să identifice soluțiile potrivite care să le rezolve atât eficientizarea bugetelor de întreținere, creșterea nivelului de siguranță al infrastructurii și menținerea sănătății structurale, cât și să ofere liniște comunităților direct vizate de infrastructura de transport în cauză.
Totuși, se fac multe expertize pe poduri și încă sunt accidente care afectează structura multor poduri, respectiv comunitatea din jur. Cum anume trebuie procedat și ce se poate face în mod concret?
Așa este, se fac multe expertize, sute chiar, dacă vă uitați pe e-licitatie.ro – nu aceste activități lipsesc din imaginea de ansamblu, aș spune.
În fiecare moment, la o căutare online, avem și statisticile care ne spun că foarte multe poduri la ora actuală sunt încadrate de aceste expertize în starea tehnică 3 și 4, ceea ce înseamnă o stare nesatisfăcătoare sau chiar un real pericol pentru siguranța circulației. Totuși, cum se merge mai departe de atât?
Este foarte util să avem aceste statistici și să știm foarte clar evidența acestor structuri la care trebuie să lucrăm. Însă adevărul este că rareori avem, pentru aceste poduri în degradare, și măsuri de urmărire specială în perioada de la emiterea expertizei și până la executarea lucrărilor recomandate.
Acest lucru este o anomalie și este contra-productiv problemei care se încearcă a fi rezolvată. Mai ales pentru că intervine și o chestiune a asumării: dacă se întâmplă ceva în acea unitate de timp – mai mică sau mai mare –, cine își asumă acest lucru? Cu ce ne ajută de fapt evidența acelei expertize, dacă nu se și acționează apoi, în sensul unui program de monitorizare?
Cred că la acest lucru trebuie lucrat: coerența dintre măsuri, importanța de a vedea mai departe de „am depistat problema”, mentalitatea din care să se acționeze imediat și să se problematizeze necesitatea de a interveni, nu doar de a bifa activități care să nu se finalizeze cu îndeplinirea unui obiectiv de siguranță structurală.
De aceea suntem noi aici însă: să explicăm, să fim un suport real, să luăm această problematică ce uneori pare mare și greu de integrat – și să o abordăm pe bucăți, din aproape în aproape, în așa fel încât să începem de undeva în a avea o infrastructură sănătoasă.
Articol sustinut de Sixense Romania
