"Atunci când Executivul face astfel de operaţiuni fiscale pe veniturile oamenilor,instituţia acţionează în baza unui acord social. Economic, scutirea aceasta nici nu trebuia să existe", susţine Valentin N. Ionescu, expert în Management.
Aceasta pentru că ea instaurează un tratament fiscal diferenţiat, şi nu numai. În ceea ce priveşte salariul minim, în mod normal, acesta trebuie diferenţiat, crede Ionescu.
Guvernul vrea să elimine o scutire de taxe
"Eu insist de câţiva ani pe subiectul acesta.
Dat fiind faptul că productivitatea muncii nu este aceeaşi pe ramuri, ci este diferită, costul cu forţa de muncă nu este nici el acelaşi pe ramuri, ci diferă, ba uneori chiar şi în cadrul unei ramuri diferă, de la întreprindere la întreprindere", explică expertul.
Normal, subliniază acesta, ar fi ca salariul minim să fie negociat de către patronate şi salariaţi şi să fie diferenţiat.
Citeşte şi: VIDEO Marcel Ciolacu vrea să reducă impozitarea muncii şi să mărească salariul minim
Aşadar, este posibil astfel ca salariul minim să fie diferit în sectorul bancar sau în IT, adică mai mare decât cel legal, şi în altă parte să nu fie la fel de mare, pentru că ţine cont de nişte criterii economice.
Aceasta nu înseamnă că statul nu poate să stabilească un sistem de referinţă, luând în considerare şi recomandările UE. Salariul minim trebuie să fie diferenţiat.
Citeşte şi: De ce nu e bine să crească acum salariul minim brut şi care ar fi efectele unei asemenea măsuri
În momentul în care există o logică economică, cu privire la stabilirea salariului minim, nu mai este nevoie de asemenea artificii care distorsionează şi nu ajută cu nimic, a concluzionat Valentin N. Ionescu, pentru Newsweek.
Guvernul anunţa prin Ministerul Muncii, pe 8 decembrie anul trecut, majorarea salariului de bază minim brut, pe ţară, garantat în plată, în anul 2023, la 3.000 de lei.