marți 07 iulie
EUR 5.2346 USD 4.5815
Abonează-te
Newsweek România

Guvernul Franţei riscă să nu-şi atingă ţinta de deficit, anul acesta. Perspectivele de creştere, înrăutăţite

Data publicării: 07.07.2026 • 21:53 Data actualizării: 07.07.2026 • 22:16
Roland Lescure, ministru francez al Finanţelor - Foto: Profimedia Images
Roland Lescure, ministru francez al Finanţelor - Foto: Profimedia Images

Guvernul Franței riscă să nu-și îndeplinească ținta de deficit pe 2026, a avertizat ministrul de Finanţe Roland Lescure. Perspectivele de creștere a economiei s-au înrăutățit și ar putea fi necesare noi măsuri pentru reducerea cheltuielilor.

Obiectivul de reducere a deficitului bugetar, asumat în 2026, ar putea fi ratat, a avertizat ministrul de Finanţe, Roland Lescure. Guvernul Franței are nevoie de noi soluții pentru a reduce cheltuielile, în condițiile în care perspectivele de creștere se deteriorează.

Oficialul francez a prezentat o actualizare, la jumătatea anului, a situației finanțelor publice, pentru parlamentari.

Lescure a spus că previziunile guvernului de creștere a economiei s-au înrăutățit, la 0,7%, de la 0,9%, după un start slab și sub impactul războiului din Iran.

Guvernul Franţei riscă să nu-şi atingă ţinta de deficit, anul acesta. Perspectivele de creştere, înrăutăţite

Potrivit spuselor sale, o creştere mai lentă afectează veniturile fiscale. Mai mult, guvernul trebuie să ofere ajutor direcţionat pentru sectoarele afectate de costurile mai ridicate cu energia, în contextul conflictului.

„Cu siguranţă, ţinta noastră de deficit public de 5% din PIB este acum dificil de realizat. Vom face tot ce putem pentru a ajunge cât mai aproape posibil de acest nivel”, a transmis Lescure, după întâlnirea cu parlamentarii.

Ministrul Bugetului, David Amiel, a declarat că guvernul Franței trebuie să adopte noi măsuri de reducere a cheltuielilor cu trei miliarde de euro. Acestea sunt necesare pentru a compensa cheltuielile neplanificate.

Citeşte şi: VIDEO Garry Kasparov, despre criza politică din Franța: "Macron este acum într-o situație disperată"

Până în prezent au mai fost implementate măsuri care au dus la reducerea cheltuielilor cu alte şase miliarde de euro.

Totodată, el a arătat că cheltuielile guvernelor locale reprezintă un risc pentru ţinta de deficit. Ministrul de Finanțe a identificat depăşiri de cheltuieli potenţiale de două miliarde de euro.

Lescure a precizat că cel de-al doilea semestru al anului va fi crucial pentru încadrarea în ținta de deficit, conform b1tv.ro.

Citeşte şi: Criza combustibililor. Franţa cere Comisiei Europene să investigheze marjele rafinăriilor

În aceste condiții, presiunile asupra finanţelor publice complică sarcina Guvernului de a publica proiectul de buget pe 2027. Există temeri că povara datoriei Franţei, de 3.500 miliarde de euro, ar putea continua să crească.

Oficiul public de audit avertiza luna trecută că Franţa este sufocată de greutatea poverii datoriei sale publice, care creşte rapid. Instituţia a apreciat că perspectivele fiscale din acest an sunt fragile.

Guvernul are ca obiectiv doar o reducere limitată a deficitului, la 5% din PIB. Atingerea acetei ținte nu este nici pe departe o misiune ușoară, pe fondul creşterii economice mai lente, a sporirii riscurilor geopolitice şi a inflaţiei.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră