Grecia elimină carantina pentru cetățenii UE care sunt vaccinați

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 19.04.2021 - 14:41
Photo by jimmy teoh from Pexels

Pe lângă rezidenții UE măsura se va aplica de asemenea celor ai Marii Britanii, Statelor Unite, Serbiei și Emiratelor Arabe Unite, aceștia scăpând de obligația de a sta în carantină 7 zile, potrivit unui comunicat remis luni de Aviația Civilă de la Atena.

SHARE
Grecia a anunțat luni că va elimina carantina obligatorie pentru călătorii din Uniunea Europeană vaccinați complet împotriva coronavirusului sau care au un test negativ pentru COVID-19, relatează AFP.
 

Citește și: Gone Barbarul, după ce a anunțat că a preluat Constanța: S-a făcut un mic deranj și ne cerem scuze


Călătorii vor trebui să prezinte dovada că au fost vaccinați deplin împotriva coronavirusului (cu ambele doze în cazul vaccinurilor AstraZeneca, Pfizer/BioNTech și Moderna, autorizate în UE) sau un test negativ pentru coronavirus efectuat în ultimele 72 de ore.
 
Citește și: Maneaua care o încântă pe Șoșoacă: „Cu asemenea guriști/ Ne p*șăm pe mondialiști“

Măsura intră în vigoare de luni dar alte restricții „pentru zborurile domestice sau internaționale vor rămâne în vigoare până pe 26 aprilie”, potrivit aceluiași comunicat.

Alte restricții antiepidemice precum interzicerea călătoriilor non-esențiale între regiuni rămân de asemenea în vigoare.

Anunțul vine în pofida unei creșteri a numărului de noi infecții în această țară, zeci de decese provocate de COVID-19 fiind înregistrate zilnic în timp ce media de noi contagieri depistate în 24 de ore rămâne la peste 1.500.
Grecia șia-a redeschis granițele pentru turiști începând din 16 aprilie. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te