Familie distrusă de Fisc. Doi soți ieșeni, obligați de Tribunal la cererea Finanțelor să facă partajul averii,
Doi soți au fost obligați de judecători să-și împartă casa în care locuiau de aproape 20 de ani, pentru ca Fiscul să o poată scoate la mezat în contul datoriilor femeii.
Soțul a fost obligat să-și cedeze jumătatea de casă către nevastă, aceasta urmând să i-o plătească. A propus varianta inversă: să ia el casa, să-i plătească femeii jumătatea ei, iar Fiscul să-și încaseze astfel banii direct. Varianta, mult mai simplă pentru toată lumea, nu a fost acceptată însă de judecători.
Nina și Ioan N. s-au căsători în 1987. Zece ani mai târziu, au cumpărat o bucată de teren în Românești. După alți 10 ani, s-au apucat să construiască o casă. La parter funcționa un magazin, iar la mansardă era locuința. Firma la care inițial fuseseră asociați ambii soți nu a mers însă bine. În 2009 a intrat în faliment, iar în 2011 Tribunalul a decis atragerea răspunderii personale a femeii pentru obligații fiscale de 345.000 lei.
Primele măsuri de executare silită demarate de Fisc nu au dus la recuperarea banilor. Cea mai sigură metodă rămânea valorificarea bunurilor imobile. Prin lege, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cum era vorba tocmai de proprietăți deținute în comun de cei doi soți, era necesară ieșirea din indiviziune a acestora. În cele din urmă, în 2020, Administrația Județeană a Finanțelor Publice a solicitat partajarea bunurilor comune și atribuirea tuturor bunurilor imobile către Nina A. La rându-i, aceasta urma să-i plătească soțului său o sultă. În acest mod, casa și terenul urmau să aibă un singur proprietar, datornica, iar aceasta putea fi executată silit. În subsidiar, dacă bunurile ar fi fost atribuite lui Ioan A., care nu avea nicio datorie față de bugetul de stat, acesta urma să fie obligat să plătească sulta, din care Fiscul să-și tragă banii.
Mai mult pe ziaruldeiasi