Explozie pe piața bursieră! Bursa de Valori București atinge recorduri istorice într-un an spectaculos
Bursa de Valori București traversează una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa. În ultimul an, principalii indici bursieri au înregistrat creșteri spectaculoase, iar capitalizarea companiilor listate a depășit praguri record.
În paralel, tot mai mulți români au început să privească piața de capital ca pe o alternativă reală pentru economii și investiții.
Numărul investitorilor individuali a crescut accelerat în ultimii ani, depășind 285.000 de conturi active, iar dacă sunt luate în calcul și investițiile realizate prin fonduri mutuale, peste un milion de români sunt deja prezenți, direct sau indirect, pe piața de capital.
Explozie pe piața bursieră! Bursa de Valori București atinge recorduri istorice într-un an spectaculos
Performanța pieței nu este însă rezultatul unui singur factor. Creșterea lichidității, listările de companii noi, interesul investitorilor instituționali și programe precum Fidelis, prin care statul român a atras miliarde de lei de la populație, au contribuit la transformarea bursei într-un mecanism tot mai important de finanțare pentru economie, conform PROTV.
Performanța indicilor reflectă această evoluție, astfel că în 2025, BET a crescut cu aproximativ 45%, iar BET-TR cu 55%, ambii indici doborând record după record până pe 23 februarie anul curent. Spre deosebire de alte perioade de creștere accelerată, această evoluție vine într-un context de maturizare a pieței și de consolidare a fundamentelor ei.
Citește și: VIDEO Cum se plătește CASS pentru activități independente? Cât plătesc sportivii, avocații, coafezele?
Totodată, lichiditatea pieței confirmă această tendință. Valoarea totală tranzacționată a ajuns, anul trecut, la aproape 44 de miliarde de lei, un nivel record, iar pe piața principală de acțiuni s-au tranzacționat peste 16,7 miliarde de lei, al doilea cel mai bun rezultat din istoria bursei, după anul listării Hidroelectrica.
Volumele sunt în creștere și în acest an, în primele două luni și jumătate, fiind realizate tranzacții de aproape 6 miliarde lei.
Un alt factor important este activitatea de listare. În 2025 au avut loc 98 de listări de acțiuni și instrumente cu venit fix, iar valoarea totală a finanțărilor atrase prin bursă a ajuns la aproape 6,5 miliarde de euro. IPO-urile Cris-Tim și Electro-Alfa International au evidențiat apetitul investitorilor pentru companii românești solide, prin nivelurile foarte ridicate de suprasubscriere.
În paralel, programul de titluri de stat Fidelis a continuat să atragă investitori noi. Doar în 2025, românii au investit peste 21 de miliarde de lei în aceste emisiuni, contribuind semnificativ la extinderea bazei de investitori.
Citește și: VIDEO Impozitele pe investiții cresc din 2026: dividendele și criptomonedele sunt cele mai taxate
Vedem, în același timp, și o diversificare a instrumentelor, inclusiv prin lansarea a cinci noi ETF-uri, precum și proiecte de dezvoltare regională, cum este inițiativa Bursa Internațională a Moldovei. (N.R. Un ETF este un fond de investiții listat la bursă, ale cărui unități pot fi cumpărate și vândute la fel ca acțiunile. Practic, atunci când cumperi un ETF, investești într-un portofoliu de mai multe active (acțiuni, obligațiuni, mărfuri etc.), nu într-o singură companie.)
Dacă ne uităm la toate aceste evoluții împreună, devine clar că performanța indicilor nu este rezultatul unui singur factor, ci al dezvoltării structurale a pieței de capital din România.