Deschiderea oficială a Târgului Agro Pitești – ediția 2019

DE Newsweek România | 10.05.2019 - 14:02

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a participat pe 9 mai,la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a Târgului de Echipamente şi Utilaje Agricole Agro Pitești.

SHARE

Evenimentul a fost organizat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, în parteneriat cu CCIR, Romexpo și Ambasada Republicii Cehe.

Ediția din acest an aduce, în premieră, în România, o secțiune dedicată mediului academic, în cadrul târgului fiind găzduite două conferințe ale Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Hidraulică și Pneumatică. De asemenea, fermierii din România vor avea ocazia să admire în cadrul târgului, tot în premieră, exemplare din rasa Black Angus.

„Sectorul agricol are o importanță deosebită pentru economia românească, țara noastră având a 6-a cea mai mare suprafață agricolă utilizată dintre țările Uniunii Europene, cu aproape 14 milioane de hectare, și fiind printre primii 10 exportatori mondiali de grâu și porumb.

Felicit Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș care an de an, aduce, în atenția publicului larg, Târgul Agro Pitești, eveniment care vine atât în întâmpinarea nevoilor companiilor care activează în acest sector, cât și a potențialilor investitori interesați să-și dezvolte afacerile în țara noastră”, a declarat dl. Mihai Daraban, președintele CCIR.

„Târgul Agro Pitești este un eveniment deja de tradiție al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, ajungând anul acesta la cea de-a IV-a ediție.

Considerăm că este un câștig al întregii comunități de afaceri, faptul că Argeșul găzduiește un astfel de eveniment și vom face tot ce ține de noi să-l păstrăm și să-l dezvoltăm pe mai departe. Spre deosebire de anii precedenți, fermierii români, precum și toți cei care lucrează în domeniul agricol, pot vedea, în cadrul târgului, utilaje noi sau produse care nu au mai fost expuse până acum”, a declarat George Caval, președintele CCI Argeș.

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Agro Pitești se înscrie în top cinci târguri regionale organizate în rețeaua Camerelor de Comerț din România, alături de Indagra, eveniment organizat de CCIR, Agromalim - CCI Arad, AgriCultura – CCI Brăila și ExpoAgroUtil – CCINA Constanța.

Background

Agro Pitești se desfășoară în perioada 9-12 mai, pe o suprafață expozițională generoasă, cu acces facil atât pentru expozanți cât și pentru vizitatori. Târgul are loc în parcarea Complexului Comercial Jupiter City-Carrefour – ieșirea A1 Pitești București.

În cadrul Agro Pitești se desfășoară zilnic programe de muzică și dansuri populare susținute de ansambluri folclorice din Argeș, tombole zilnice cu premii.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te