Românii care au primit vouchere de vacanță trebuie să fie cu atenție la un aspect crucial legat de valabilitatea acestora. Potrivit legislației în vigoare, voucherele sunt valabile timp de un an de la data emiterii lor și pot fi folosite exclusiv de către titularul lor, pe baza actului de identitate.
Valoarea unui voucher este stabilită la 1.600 de lei pe an pentru fiecare salariat. Este important de reținut că, dacă un beneficiar nu folosește voucherele în termenul stabilit, risca să rămână fără acești bani alocați pentru vacanță.
În plus, voucherele de vacanță pot fi utilizate numai pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate, iar nerespectarea acestui aspect poate atrage amenzi considerabile conform legislației.
Cum poți să rămâi fără banii de vacanță? Greșeala care te poate costa voucherele de vacanță
Este esențial ca beneficiarii să consulte lista partenerilor emitentului voucherelor pentru a alege o unitate de cazare potrivită pentru vacanța lor.
Ministerul Turismului avertizează că vânzarea voucherelor de vacanță este interzisă, iar amenda pentru comercializarea acestora este extrem de severă, ajungând până la 26.600 de lei.
Citește și: Cu ce sumă va crește valoarea voucherelor de vacanță din 2024? Care „bugetari” nu le mai primesc?
În același timp, unitățile de cazare sau agențiile de turism care acceptă vouchere emise pentru alte persoane pot fi amendate cu 13.300 de lei.
Astfel, este esențial ca românii care au primit aceste vouchere să își aleagă cu grijă destinațiile și să folosească aceste tichete în decursul perioadei de valabilitate pentru a evita eventualele pierderi financiare și sancțiuni.
Vouchere de vacanţă 2024. Amenzi uriașe pentru cine nu respectă prevederile
Este bine de ştiut că orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.
„Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
Citește și: Cine mai primește vouchere de vacanță în 2024. Valoarea acestora a crescut la 1.600 de lei
În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz.”, a precizat Ministerul Finanțelor.
Voucherele de vacanţă au o valoare fixă de 1.600 de lei pe an din 2024
Voucherele de vacanță destinate bugetarilor au o valoare fixă de 1.600 de lei pe an, aceasta fiind suma alocată în cazul unui program full-time.
În cazul în care un angajat are un contract de muncă part-time sau lucrează la oră, suma primită va fi calculată în funcție de numărul de ore lucrate, raportat la valoarea maximă a voucherelor de vacanță stabilite pentru programul normal de lucru.
Citește și: Val de angajări la stat, înainte de „austeritatea” promisă de Ciolacu. 3 posturi, la Cancelaria sa
Este important de menționat că această facilitate se aplică doar personalului cu salarii lunare nete care nu depășesc suma de 8.000 lei. Prin urmare, doar angajații cu venituri lunare de până la 8.000 lei sunt eligibili pentru a beneficia de aceste vouchere de vacanță.