Coronavirus: Uber impune vaccinarea angajaţilor săi din Statele Unite

DE Valentin Mirică | Actualizat: 30.07.2021 - 09:35
Foto: Facebook

După Google şi Facebook, a venit rândul unei alte companii californiene importante, Uber, să anunţe că vaccinarea va deveni obligatorie pentru angajaţii săi din Statele Unite.

SHARE

Totodată, revenirea angajaţilor în birouri, pe plan global, a fost amânată pentru sfârşitul lunii octombrie, a raportat Business Insider.

Citește și: România și Europa, căldură extremă. Se va ajunge și la 45 de grade

Contactaţi de jurnaliştii de la AFP, reprezentanţii companiei Uber nu au făcut deocamdată declaraţii pe această temă.

Google şi Facebook au făcut miercuri anunţuri similare, precizând că vor cere tuturor angajaţilor lor care vor reveni în birourile celor două companii să fie vaccinaţi împotriva noului coronavirus, după un val de anunţuri asemănătoare ale organismelor publice din Statele Unite.

Preşedintele Joe Biden a prezentat tot joi o serie de măsuri pentru a stimula vaccinările în Statele Unite, printre care se află şi obligativitatea pentru milioane de angajaţi federali de a se vaccina sau de a se supune unei serii de constrângeri, precum obligaţia de a purta măşti sanitare în permanenţă şi de a face cu regularitate teste COVID-19, o dată sau de două ori pe săptămână.

Citește și: Insulele grecești din sudul Mării Egee, zone roșii de COVID. ECDC nu recomandă călătoriile

Statul federal american are un personal alcătuit din 4 milioane de persoane, dintre care 2 milioane de civili.

Aproape jumătate din populaţia americană (49,4%) este vaccinată cu schemă completă, iar 57,7% din totalul rezidenţilor de peste 12 ani, care reprezintă persoanele eligibile pentru vaccinare, sunt complet vaccinaţi, potrivit datelor publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te