Comisarul european pentru Economie, despre deficitul României: Readuceţi fiscalitatea pe traseu
Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, despre deficitul României: Fiscalitatea trebuie readusă pe traseul normal.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat că misiunea sa principală la București este aceea de a discuta cu principalii actori politici despre performanța fiscală.
În acest context, este esențial să „aducem fiscalitatea și sistemul fiscal al României înapoi pe traseul normal”, în condițiile unui deficit bugetar foarte mare.
Comisarul european pentru Economie, despre deficitul României
Oficialul UE s-a arătat însă optimist cu privire la o creștere economică a țării noastre în 2025.
Comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis se află în vizită oficială în România, pentru a discuta despre evoluțiile bugetare și economice ale României, punerea în aplicare a PNRR și principalele priorități politice ale Uniunii Europene, anunță Reprezentanța în România a Comisiei Europene.
Citeşte şi: Euractiv despre România: Ţară frumoasă, cultural bogată, aflată în dezastru economic total
„Vizita mea în România cuprinde un subiect principal de discuție cu autoritățile locale despre performanța fiscală.
Evident, este important să aducem fiscalitatea și sistemul fiscal al României înapoi pe traseul normal, deoarece are un nivel foarte mare al deficitului bugetar.
Citeşte şi: Victor Negrescu a solicitat extinderea perioadei de implementare, cu 18 luni, a PNRR
Anul trecut a fost de peste 9% din PIB. A ratat mai multe ținte fiscale în anii anteriori. Drept urmare, ne bucurăm să vedem că, în prezent, Guvernul lucrează pentru a readuce finanțele publice înapoi pe traseu”, a spus Valdis Dombrovskis, conform Digi24.