Ce ar însemna pentru lume o taxă permanentă a Teheranului asupra petrolului? Cine pierde şi cine câştigă?

O a doua rundă de negocieri de pace, între SUA și Iran, a început pe fondul unor noi atacuri asupra petrolierelor din Strâmtoarea Ormuz și al unei blocade americane, asupra navelor iraniene, pe această rută comercială crucială.

Viitorul acestei căi navigabile înguste – și restricțiile impuse programului nuclear al Iranului – se află în centrul discuțiilor, după ce blocada de facto, impusă de Teheran asupra petrolierelor și gazierelor care traversează strâmtoarea, a dus la creșterea prețurilor la energie.

Planul Iranului, de a menține o poziție de blocaj asupra strâmtorii, prin extragerea unei plăți de 2 milioane de dolari, de la fiecare petrolier care trece, a stârnit îngrijorări că „taxa de vamă a Teheranului”, pentru petrolul din Orientul Mijlociu, ar putea duce la prețuri mai mari, în anii următori.

Ce ar însemna pentru lume o taxă permanentă a Teheranului asupra petrolului?

Analizăm ce ar putea însemna strategia, pentru piețele petroliere și economia mondială.

Conform rapoartelor, în planul de pace în 10 puncte al Teheranului, există o cerință ca Iranul și Omanul să fie libere să perceapă o taxă de până la 2 milioane de dolari, pentru fiecare navă care tranzitează strâmtoarea. Iranul a sugerat că acești bani vor fi folosiți pentru reconstrucție.

Sugestia că trecerea în siguranță prin calea navigabilă îngustă ar fi permisă doar sub conducere militară iraniană a fost condamnată vehement de Washington DC și de comentatorii economici.

Citeşte şi: Avertisment dur de la un fost șef NATO: Strâmtoarea Ormuz a devenit arma „nucleară” strategică a Iranului

Planul a fost testat de Iran, la începutul acestei luni. Conform rapoartelor, Teheranul a cerut petrolierelor care speră să treacă prin strâmtoare să furnizeze detalii despre încărcătura navei, destinație și proprietarul final, înainte de a plăti o taxă de cel puțin 1 $/baril, conform The Guardian.

Pentru petrolierele care transportă de obicei 2 milioane de barili de petrol, taxa pentru un singur tranzit era de 2 milioane de dolari, plătibilă în yuani chinezești sau o criptomonedă.

Odată aprobată, ambarcațiunile Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) urmau să escorteze o navă petrolieră prin strâmtoare, printr-o rută îngustă, desemnată, aproape de coasta de sud a Iranului.

Citeşte şi: Nave vânători de mine ale Italiei sunt pregătite pentru desfășurarea în Ormuz. Sunt „inginerii mărilor”

Până acum, printre cele cărora li s-a permis trecerea s-au numărat nave din Malaezia, China, Egipt, Coreea de Sud și India. Nu este clar dacă au plătit o taxă Iranului, pentru a face acest lucru.

Este legal acest lucru?

Acest sistem se află în opoziție directă cu Convenția ONU privind Dreptul Mării, cunoscută uneori sub numele de UNCLOS, care oferă navelor dreptul de tranzit nestingherit prin peste 100 de strâmtori din întreaga lume, inclusiv Strâmtoarea Ormuz.

Aproximativ 170 de țări și UE au ratificat UNCLOS, care este în general considerată drept internațional cutumiar. Însă Iranul și SUA nu au făcut-o.

Cu toate acestea, SUA au precizat clar că contestă dreptul Iranului de a controla strâmtoarea. Există de asemenea problema sancțiunilor.

Citeşte şi: Anunț de ultimă oră de la Casa Albă, după ce Iranul a blocat din nou Strâmtoarea Ormuz

Iranul a fost supus multor straturi complexe de sancțiuni, din partea unor țări precum SUA și Marea Britanie, încă din anii '70, ceea ce ar exclude orice companie maritimă occidentală majoră de a efectua plăți către IRGC.

Care este impactul asupra costurilor?

Adăugarea a 1 dolar, la costul fiecărui baril de țiței care trece prin strâmtoare, ar putea adăuga costuri de 20 de milioane de dolari pe zi, pe piață, sau 7 miliarde de dolari pe an, pe baza fluxurilor de petrol și gaze, prin această rută comercială de dinainte de criză.

Această cifră este relativ mică, în contextul unei piețe globale evaluate la 3 trilioane de dolari, anul trecut.

În plus, există și îndoieli că o revenire la volumele de trafic de dinainte de criză ar fi posibilă, în cadrul acestui regim de taxare. Însă experții au afirmat că este probabil ca, dincolo de plata taxei, costul financiar al utilizării strâmtorii să crească.

Companiile de transport maritim vor percepe probabil tarife mai mari pentru utilizarea petrolierelor lor, pe o rută unde riscul de atac este substanțial mai mare.

Și asigurătorii vor percepe probabil prime mai mari. Navigatorii care operează aceste petroliere – care au văzut greutățile celor blocați, pe navele blocate – au dreptul la o plată dublă, atunci când lucrează într-o zonă desemnată ca fiind periculoasă.

Cel mai mare impact asupra costurilor energiei este așteptat asupra piețelor globale de petrol, ceea ce necesită ca fluxurile prin strâmtoare să revină la normal, pentru ca prețurile de dinainte de criză să revină la normal.