„CCIR apreciază în mod deosebit rolul și implicarea Republicii Kazahstan în investițiile semnificative din domeniul petrolier si petrochimic, aceasta reprezentând activitatea de bază în România, activitate care a determinat dezvoltarea pe orizontala și a altor sectoare economice.
Ambasada Republicii Kazahstan are un rol foarte important în dialogul cu CCIR pentru identificarea oportunităților reale de dezvoltare a acestei dimensiuni economice.
Nu întâmplător, balanța schimburilor comerciale este net în favoarea Republicii Kazahstan, cu un excedent, la sfârșitul lui 2022, de peste 500 de milioane de euro, acest lucru datorându-se importului masiv de produse petroliere.
În ceea ce privește valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două state, aceasta se află pe un trend ascendent de mulți ani, atingând la sfârșitul anului trecut valoarea de 3,27 miliarde de euro.
Ne dorim ca investitorii din Kazahstan să profite de poziționarea României la Marea Neagră, care oferă un acces mai facil în ceea ce privește transportul mărfurilor către Europa”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
„Am solicitat această întâlnire cu conducerea CCIR pentru a reuși să demarăm cât mai repede proiecte investiționale comune în care să fie implicați antreprenorii din România și Kazahstan și care să contribuie astfel la creșterea schimburilor comerciale bilaterale.
În acest context, viceprim–ministrul și ministrul afacerilor de externe al Republicii Kazahstan, dl. Murat Nurtley, va efectua, în perioada 14-15 noiembrie 2023, o vizită de lucru în România.
Cu sprijinul CCIR, dl. Murat Nurtley va avea o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri din țara dvs., reprezentanți ai unor companii din domenii economice cu potențial în plan bilateral.
În afară de industria petrolului și a gazelor, guvernul nostru și-a exprimat intenția de a dezvolta și alte ramuri economice în România, cum ar fi: IT&C, economia verde, transporturi și agricultură. Referitor la acest din urmă domeniu economic, mulțumesc președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban, pentru invitația făcută de a participa, în luna octombrie a acestui an, la cel mai important târg agricol din Europa de Est, și anume Indagra.
În mod sigur, acest eveniment va fi unul de mare interes pentru oamenii de afaceri din Kazahstan interesați să investească în produsele românești, fiind cunoscută calitatea acestora”, a declarat Ambasadorul desemnat al Republicii Kazahstan în România, dl. Yerlik Ali.