Un proiect de hotărâre care vizează calendarul evenimentelor programate şi bugetul alocat acestora va fi supus aprobării în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local de miercuri.
"Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări cu caracter laic (conferinţe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraş. În acest sens, Primăria Municipiului Iaşi va asigura transmiterea televizată a evenimentului religios şi va organiza evenimentele caritabile devenite tradiţionale, precum Ceaiul Pelerinilor şi Masa Pelerinilor. Municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului şi Parcul de Distracţii, în urma cărora sunt estimate a fi realizate venituri de circa 1,5 milioane de lei", menţionează Primăria Iaşi.
Citește și: O femeie din Italia a murit din cauza unei alunițe operate în bucătărie. A tratat tumoarea cu ceai
Conform sursei citate, în data de 15 octombrie, în Piaţa Palatului Culturii, va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat "Iaşiul în sărbătoare", urmat de spectacolul omagial "Încoronarea Regelui 100", dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României şi Reginei Maria.
Citește și: Campion olimpic român, sinucidere după o boală cruntă. Soția nu i-a fost alături. Securitatea, da
"Cu această ocazie, municipalitatea va lansa şi introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale 'Regii României Mari'. În cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc vizionarea filmului documentar 'Regele Mihai: drumul către casă', realizat de producătorul american John Florescu. De asemenea, în cursul serii de 15 octombrie va fi organizat şi tradiţionalul concert, urmat de focuri de artificii. Alte evenimente programate în cadrul 'Sărbătorilor Iaşiului' sunt lansarea cărţii 'Cvartetul Voces - Destinul excelenţei', apărute la Editura Junimea, 'Întâlnirea alianţei de universităţi europene EC2U', competiţia 'Integrare europeană prin sport', Conferinţa 'Cybershare - provocări în domeniul securităţii energetice', Festivalul Muzicii Româneşti", precizează sursa citată.
Bugetul propus pentru desfăşurarea evenimentelor publice organizate cu ocazia Sărbătorilor Iaşiului este de 1.198.000 de lei, potrivit Agerpres.