Becul pe care îl alegi pentru reducerea consumului cu 90%. E de 30 de ori mai scump ca unul obișnuit

DE Alex Darvari | Actualizat: 26.10.2022 - 19:14
Becuri - Ecolight.ro
Becuri - Ecolight.ro

Uniunea Europeană cere statelor UE să reducă, în aceatsă iarnă, consumul, de electricitate pe fondul războiului din Ucraina.

SHARE

Pe de altă parte, facturilor vor veni și de până la două ori mai mari în această iarnă. O schimbare ce pare infimă poate duce la economii substanțiale și pe termen lung.

Citește și: Speriate de o criză energetică, țările europene au acum prea mult gaz. Ce probleme ar putea apărea

Iluminatul reprezintă până la 20% din consumul total de electricitate din căminele noastre, iar cel mai ușor mod de diminuare a facturilor de electricitate este înlocuirea becurilor incadescente cu cele mai prietenoase cu mediul înconjurător și care consuma mai putina energie. Becurile economice și LED (Light Emitting Diode) consumă cu până la 80-90% mai puțina energie. Așadar, e limpede că prin simpla înlocuire a clasicelor becuri incandescente cu becuri economice sau LED putem reduce energia consumata în casa noastră și emisiile de dioxid de carbon care contribuie la încălzirea globală, spun experții de la Brico Depot.

Citește și: 5 alimente care îmbunătățesc memoria și concentrarea și reduc anxietatea. Pot fi consumate zilnic


Caracteristicile becurilor în funcție de tipul și prețul lor

Utilizăm diverse tipuri de becuri în căminele noastre:

• Becuri Incandescente. Preț: prețul este între 3 și 4 lei.

• Becuri cu halogen. Preț: 30 - 40 de lei

• Becuri fluorescente. Preț: 20 -30 de lei.

• Becuri economice. Preț 12 -16 lei.

• LED (Light Emitting Diode). Preț: 30 -100 lei.

Dintre tipurile enumerate mai sus, becurile economice și LED reprezintă cele mai bune alternative pentru iluminare din punctul de vedere al eficientei luminoase, al duratei de viață și al energiei economisite. Lumina oferită de becuri este măsurată în Lumeni (lm) iar energia consumata în Wați (W).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te