ANAF a încasat cu 23,1% mai mulți bani în primul semestru din 2022

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.08.2022 - 15:48
Sediul ANAF/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat încasări în valoare de 179,9 miliarde de lei în primul semestru, în creştere cu 23,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.

SHARE

"În primele 6 luni de zile, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a realizat încasări în valoare de 179,9 miliarde de lei. Dacă ne raportăm la legile bugetare, la veniturile stabilite prin Legea Bugetului, este un grad de realizare de 107,3%, practic un plus de încasări de 12,2 miliarde de lei.

În acelaşi timp, în aceste prime şase luni de zile am restituit TVA în valoare de 12,5 miliarde de lei. Dacă ne raportăm la primul trimestru din 2021, aşa cum este normal, să comparăm anii între ei, încasările în semestrul I din 2021 au fost în valoare de 146,2 miliarde de lei, iar încasările în semestrul I 2022, aşa cum v-am spus, au fost de 179,9 miliarde de lei, rezultând un plus de încasări de 33,7 miliarde de lei, un indice nominal de creştere de 123,1%", a spus Lucian Ovidiu Heiuş.

Citește și: EXCLUSIV ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciul rămas: 52.000.000 €

Executări silite, în valoare de 6,7 miliarde de lei

El a afirmat că prin activitatea de executare silită s-au încasat în primul semestru al acestui an 6,7 miliarde de lei.

"De asemenea, ştiţi că avem o direcţie specială care se numeşte Direcţia Generală de Executări Silite Speciale care încearcă să recupereze creanţele stabilite în urma unor sentinţe penale. Colegii de la această direcţie au încasat în anul 2022, în primul semestru, 90,8 milioane de lei, cu 18,8% mai mult decât în anul 2021. De asemenea, prin valorificarea bunurilor intrate în proprietatea statului, am încasat 14,9 milioane de lei", a menţionat Lucian Ovidiu Heiuş.

Citește și: Voiculescu vrea să-i crească statul pensia cu 40% ca să poată plăti 52 milioane € furați de la stat

126 de sesizări penale pentru evaziune

În aceea ce priveşte activitatea de inspecţie fiscală, el a declarat că în primele 6 luni din acest an au fost verificate 18.108 de persoane fizice şi persoane juridice, dintre care 13.107 persoane juridice şi 5.001 persoane fizice. Sumele stabilite suplimentar în urma controalelor au fost de 1,5 miliarde de lei. Au fost înaintate organelor de urmărire penală 126 de sesizări.

"Activitatea de antifraudă are două componente: descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi aici am recuperat 422,6 milioane de lei şi am făcut 101 sesizări penale; iar pe activitatea de prevenire a evaziunii fiscale au fost date 6.111 amenzi în valoare de 39,2 milioane de lei şi 451 de avertismente. De asemenea, prin activitatea de verificare documentară au fost emise 589 de decizii de impunere în valoare totală de 197,6 milioane de lei", a spus Lucian Ovidiu Heiuş.

Preşedintele ANAF a vorbit şi despre activitatea lunii iulie, menţionând că încasările din această lună au fost în valoare de 37,14 miliarde de lei, iar încasările lunii iulie 2021 au fost de 30,87 miliarde de lei. TVA restituit în luna iulie a fost în valoare de 3,6 miliarde de lei.

"Practic, astăzi, ANAF a adus rambursările de TVA la zero zile întârziere. Nu mai există nicio decizie de rambursare a TVA care să nu fie efectuată", a spus Lucian Ovidiu Heiuş.

Conform Raportului de activitate al ANAF, în semestrul I 2022 au fost iniţiate activităţile Programului Arierate 2024, dedicate prevenţiei privind acumularea de arierate, îndrumării contribuabililor în vederea respectării obligaţiilor fiscale, dar şi în domeniul dezvoltării şi implementării activităţilor de executare silită. Încasările din arieratele recuperabile la bugetele pe care ANAF le administrează au fost de 27,9 miliarde de lei. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te