Noua zonă comercială va completa actualul shopping mall cu branduri internaționale de modă în premieră regională, restaurante, cafenele, gelaterii, locaţii de tip drive thru, un centru de fitness, spaţii verzi şi mai multe locuri de parcare. Investiţia este estimată la 40 de milioane de euro şi va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.
A început extinderea Iulius Mall Suceava. Noutăți: branduri de fashion, centru fitness și drive-thru
Iulius Mall Suceava, parte a reţelei naţionale operată de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, îşi reconfirmă statutul de cel mai mare centru de shopping şi timp liber din nordul ţării printr-o nouă zonă comercială, aflată acum în plin proces de amenajare.
Mall-ul este o destinație pentru întreaga familie, loc de cumpărături, socializare şi distracție.
Proiectul va aduce noutăţi de retail pe o suprafaţă de 14.500 mp şi presupune atât crearea de spaţii suplimentare, cât şi reconfigurarea şi reamenajarea unor zone existente ale mall-ului deschis în anul 2008.
Clienţii Iulius Mall Suceava vor descoperi aici mai multe concepte moderne de shopping și dining, printre care department stores şi branduri de fashion accesibile, unele cu primele lor magazine din regiune, restaurante şi terase în aer liber, cafenele, gelaterii şi un centru de fitness.
„Iulius Mall Suceava este, de 16 ani, alegerea preferată a numeroşi locuitori din nordul ţării în materie de cumpărături şi petrecere a timpului liber.
Prin acest nou demers suntem convinşi că ne vom menţine în topul preferinţelor pentru că ne concentrăm să includem în noul mix brandurile pe care ştim că sucevenii şi le doresc în oraşul lor. În curând, vom anunţa şi primele nume mari.
Totodată, adăugăm noi profile şi servicii, cum sunt centrul de sport şi fitness şi locaţiile de tip drive thru.
Extinderea va amplifica statutul mall-ului ca destinație regională, va atrage mai mulți vizitatori și noi afaceri, stimulând economia locală”, a declarat Eduard Marcu, Shopping Center Manager Iulius Mall Suceava.
Proiectul prevede şi suplimentarea locurilor de parcare de la 1.350 la peste 2.400, precum şi amenajarea a 25 de staţii duble de încărcare pentru maşini electrice.
De asemenea, se vor adăuga noi zone de acces în mall conectate la locurile de parcare create, dar şi amenajări peisagistice ambientale şi spaţii verzi.
Lucrările de construcţie şi amenajare urmează a fi finalizate în prima jumătate a anului 2025.
Iulius Mall Suceava face parte din reţeaua naţională cu acelaşi nume, deţinută de companiile IULIUS şi Atterbury Europe.
Inaugurat în anul 2008, mall-ul include peste 170 de magazine, cel mai mare multiplex cinema din nordul țării, cu 8 săli, food court cu peste 1.200 de locuri, locuri de joacă pentru copii, hypermarket, club de bowling și biliard.
Despre IULIUS
Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani.
Portofoliul său include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium).
Centrele comerciale sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.
Compania IULIUS deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 27.000 de angajați.