Senatul UNITER critică proiectul de normare a muncii artiştilor: „Nostalgie a anilor ’80”

„Considerăm că proiectul nu este altceva decât un proces de birocratizare, destabilizare şi devalorizare a rolului artei şi artiştilor în societate, o formă de anulare a vitalităţii creaţiei artistice. Problema Ministerului Culturii este aceea că vrea să măsoare nemăsurabilul: starea de graţie, căutarea, cercetarea, îndoiala, emoţia - stări care, alături de altele, toate la un loc sau separat, însoţesc şi fundamentează actul creaţiei şi al interpretării artistice", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Senatul UNITER.

Citește și: Actorii de la Teatrul Național protestează din cauza unui proiect: Vom fi „scriitori de rapoarte zilnice”

Senatul UNITER critică proiectul de normare a muncii artiştilor: „Nostalgie a anilor ’80”

„Într-un context teatral vulnerabilizat de bugete substanţial reduse, de interimate prelungite şi de instabilitate crescută, actualele măsuri de organizare unitară şi de evidenţiere a timpului de lucru contribuie la decredibilizarea instituţiilor de spectacole şi la înţelegerea lacunară a muncii artistice. Şi, mai periculos, dezbină intenţionat, fiind un atac împotriva unor valori şi principii inalienabile. Calitatea muncii artistice nu poate să depindă de o cuantificare pe modelul eficienţei imediate tocmai pentru că are specificităţi şi particularităţi neîncadrabile în paradigma de normare obişnuită", au transmis semnatarii scrisorii, conform News.ro.

Potrivit acestora, cele 1800 de ore, dintre care 900 de repetiţii, sunt cifre care demonstrează o necunoaştere specifică a muncii artistice, o muncă în care orele propriu-zise de lucru sunt, de cele mai multe ori, greu de calculat în cifre precis stabilite. Demersul este şi unul profund imoral, cunoscută fiind reducerea substanţială a fondurilor în ultimii ani.

Citește și: Ce pensie ia un cântăreț sau un actor de la stat? Sunt artiștii favorizați de noua lege a pensiilor?

A reglementa în aceste condiţii o pondere minimă de activităţi de un anumit fel, în instituţii adesea lipsite de mijloace suficiente pentru a realiza spectacole, reprezintă un act de cinism. Dincolo de asta, rolul administraţiei culturale ar trebui să fie acela de a asigura condiţiile-cadru pentru dezvoltarea culturii din România şi nicidecum de a interveni în micro-managementul instituţiilor culturale, prin impunerea de formulare-tip şi programări săptămânale.

„Nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic"

Aceste Instrucţiuni - scrise parcă după textele şi principiile de guvernanţă economică ale lui Frederick Winslow Taylor - par textele unui spectacol regizat de un creator care a locuit într-o clădire cu multe birouri, de unde nu a mai ieşit ani de zile. Un artist care a început să urască teatrul. Ne mai aducem aminte câte ore am rezistat închişi în case în timpul pandemiei alături de artişti şi artiste care atunci ne-au salvat sufletul? A contabilizat cineva rolul social major pe care arta l-a avut şi în acele momente de cumpănă? Resimţim şocaţi un parfum de nostalgie a anilor ’80, când politruci care nu aveau habar de fundamentele muncii artistice încercau să o reglementeze aberant.

Ba chiar mai mult, am îndrăzni să reamintim: nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic. Nu există, de fapt, niciun precedent în cultura noastră instituţională pentru reglementarea fixă a orelor de muncă pontate pe zile pentru artişti", au subliniat reprezentanţii UNITER.

Semnatarii cer „elaborarea unei legi a teatrelor (de stat şi independente) în concordanţă cu sistemul în care trăim şi cu valorile civilizaţiei europene din care teatrul românesc face pe deplin parte".

„Arta nu poate fi redusă la tabele şi unităţi orale", mai spun aceştia, solicitând o administraţie care "să respecte autonomia decizională a instituţiilro de cultură". 

„Atunci când în limbajul autorităţii, care ar trebui să fie cea dintâi apărătoare a culturii, creaţia şi interpretarea artistică ajung să se numească „fond anual de timp de muncă”, care urmează a face obiectul „repartizării angajamentului anual de ore”, iar compartimentele teatrului devin „structuri funcţionale”, putem alege între a fi răpuşi de birocraţie sau, din contră, a cere acelei autorităţi nu doar să admită, ci să înţeleagă şi să acorde valoarea cuvenită specificului actului artistic. Cerem o administraţie care să recunoască, la nivel de legitimitate intrinsecă domeniului, faptul că arta nu poate fi redusă la tabele şi unităţi orare. Cerem o administraţie care să recunoască valoarea umanistă, formativă şi simbolică a artei, o valoare ce nu se supune logicii producţiei industriale şi nici rigorilor contabilizării mecanice.

Cerem urgent o administraţie care să aibă încredere în artişti şi în instituţiile culturale, care să respecte autonomia decizională a celor care conduc instituţiile de cultură şi care să înţeleagă că actul artistic se întemeiază pe libertate, responsabilitate şi vocaţie, nu pe suspiciune, control şi constrângere administrativă. În lipsa acestei înţelegeri, orice reglementare riscă să devină nu un instrument de bună guvernare, ci un factor de descurajare, uniformizare şi, în cele din urmă, de degradare a vieţii culturale, a educaţiei şi a societăţii. Şi asta numai împreună!".