Cel mai ciudat, pentru un om obişnuit, este că, în condiţiile în care omul Salvador Dali era foarte excentric şi exploziv, artistul Salvador Dali a reuşit totuşi să îşi convertească ciudăţeniile şi obsesiile, venite din subconştientul lui agitat, într-o mare operă artistică, în felul ei de neegalat în secolul XX.
Operă de artă din anii '30, "Telefonul cu homar" „a început ca o mică schiță, a ceea ce Dali a numit ca fiind un telefon afrodisiac. Vă puteți imagina că, dacă vorbiți la telefonul cu homar, ar părea ca și cum ați săruta homarul”, spune curatorul Kathryn Johnson.
Dar ce treabă are Dali, cu homarul şi cu sărutul? Dalí a fost bântuit de-a lungul vieţii de amintirea fratelui său, care se numea tot Salvador, mort de gastroenterită, la nouă luni după naşterea sa, mitologizându-l în scrierile și în arta sa.
Şi numele complet al acestui mare artist spune multe: Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, Marquess of Dalí of Púbol.
Născut în Figueres, Catalonia, Spania, marchizul Dalí a fost educat în arte plastice la Madrid. Influențat de impresionism și de maeștrii Renașterii, încă de la o vârstă fragedă a devenit din ce în ce mai atras de cubism și de mișcările de avangardă.
S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor '20 și s-a alăturat grupului lui Andre Breton în anul 1929, devenind în curând unul dintre exponenții săi de frunte.
Obsesiile şi subconştientul
Cea mai cunoscută lucrare a sa, "Persistența memoriei", a fost finalizată în august 1931 și este una dintre cele mai faimoase picturi suprarealiste.
Numai descrierea în sine a acestei picturi şi tot exprimă foarte sugestiv obsesiile lui Dali. Pe un sol brun, arid, ca şi ars, adastă în stânga un fel de ladă ocre, din care iese un trunchi golaş, uscat, de copac. În centru-jos, este un animal greu definibil, iar ân dreapta, spre orizontul alburiu, cu o dâră centrală galbenă, este o coastă muntoasă de culoarea muştarului, de-abia figurată, ca într-o grafică în cărbune.
De o creangă, atârnă, scurgându-se, un ceas ca o scovergă ardelenească, atunci când este crudă. La fel, un alt ceas se scuge, în bechiaj, pe cantul mesei, iar al treilea se prelinge, lipindu-se de trupul întins pe solul brun al finţei nedefinite.
Prezenţa ceasurilor indică obsesia artistului pentru scurgerea inexorabilă a timpului. Faptul că ele se preling denotă frustrările sale sexuale.
Revnind la telefonul cu homar: homarii și telefoanele aveau conotații sexuale puternice pentru Salvador Dalí, care a făcut o analogie strânsă între mâncare și sex.
Telefonul cu homar era de altfel funcțional, iar patronul de arte Edward James a cumpărat patru dintre ele de la Dalí, pentru a-şi înlocui telefoanele din casă, conform publicaţiei Dezeen.
Sexualitate extremă şi frustrări
Sexualitatea lui Dalí a avut o influență profundă asupra operei sale. Artistul povestea că în copilărie a văzut o carte cu ilustrații grafice ale bolilor venerice, ceea ce i-a provocat un dezgust profund, de-a lungul vieții, față de organele genitale feminine, dar și o teamă de impotență și, concomitent, de intimitatea sexuală.
Ceasurile care se scurg, ce abundă în picturile lui Salvador Dali, sunt exact un simbol al acestei temeri de impotenţă şi, simultan, de trecerea inexorabilă a timpului.
Dalí a afirmat frecvent că principala sa activitate sexuală implica voyeurismul și masturbarea, iar orificiul său sexual preferat era anusul. Salvador Dalí susţinea că soția sa, Gala, a fost singura persoană cu care a obținut relație sexuală completă.
Din anul 1927 începând, opera lui Dalí a prezentat imagini sexuale grafice și simbolice, asociate de obicei cu alte imagini, care evocă rușinea și dezgustul.
Voyeurism
Imaginile analității și cele ale excrementelor abundă de asemenea în opera sa din această perioadă. Unele dintre cele mai notabile lucrări care reflectă aceste teme sunt treimea "Primele zile de primăvară" (1929), "Marele Masturbator" (1929) și "Jocul Lugubru" (1929).
Câțiva dintre intimii lui Dalí, din anii 60 – 70, au declarat că artistul aranja în aşa fel ca oaspeții selectați să efectueze activități sexuale coregrafiate, pentru a-i satisface voyeurismul și nevoia de masturbare.
Dalí a fost renumit pentru comportamentul său excentric și ostentativ, de-a lungul carierei. În 1941, un director de expoziții și publicații a scris:
„Faima lui Salvador Dalí a fost o problemă deosebit de controversată, de mai bine de un deceniu. Conduita lui Dalí poate să fi fost nedemnă, dar cea mai mare parte a artei sale este o chestiune de seriozitate.”
În fine, când Dalí a fost ales membru în Academia Franceză de Arte Frumoase, în anul 1979, unul dintre colegii săi academicieni a declarat că spera că acum Dalí își va fi abandonat "clovneriile".
Violenţă
În anul 1936, la premiera filmului lui Joseph Cornell, "Rose Hobart", la galeria lui Julien Levy, din New York, Dalí a dărâmat proiectorul, înfuriat.
„Ideea mea despre film este exact asta”, a spus el, la scurt timp după aceea, În 1939, în timp ce lucra la o vitrină, pentru Bonwit Teller, s-a înfuriat atât de tare pe modificările neautorizate de el, aduse lucrării sale, încât a împins o cadă de expoziție, printr-o fereastră de sticlă.
În anul 1955, a ținut o prelegere la Universitatea Sorbona, ajungând acolo într-un Rolls-Royce... plin cu conopidă.
Pentru a promova cartea lui Robert Descharnes, din 1962, "The World of Salvador Dalí", a apărut într-o librărie din Manhattan pe un pat, conectat la o mașină, care îi urmărea undele cerebrale și tensiunea arterială.
El dădea autografe pe cărți, în timp ce era astfel monitorizat, iar cumpărătorului cărții îi dăruia și înregistrarea graficului, printată pe hârtie.
Una peste alta...
... dacă ar fi să tragem o concluzie: cui îi pasă cât de trăsnit, complexat, obsedat, ahtiat după propriul său subconştient, voyeurist şi multe altele a fost acest Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, Marquess of Dalí of Púbol, dacă a lăsat în urma sa o operă nemuritoare?
